Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roberta Anastase: Dan Nica nu are nicio probă în sprijinul afirmațiilor sale

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 31 mai 2012 ·

Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, susține că ministrul Comunicațiilor, Dan Nica, a lansat la adresa sa și a familiei sale mai multe acuzații "grave și nefondate". Sursa: ARHIVA EVZ

Roberta Anastase susține că nu există niciun contract între mama sa și Poșta Română, și că nici ea și nici părinții săi nu dețin vreo societate comercială care să fi putut încheia un astfel de contract. "Este evident că domnul Dan Nica nu are

vreo probă în sprijinul afirmaţiilor sale. Dacă ar fi existat un asemenea contract l-ar fi făcut public, cu siguranţă. Repet, nu există aşa ceva, iar acuzele lui Dan Nica sunt mincinoase", a susținut Roberta Anastase.

Totodată, președintele Camerei Deputaților spune că nu are niciun fel de amestec în ceea ce privește atribuirea mandatului fostului director general al Poştei Române, Dan Neagoe.

În al treilea rând, Roberta Anastase îi atrage atenția lui Dan Nica să înceteze atacurile "iresponsabile" la adresa președinților Parlamentului. "Ştim cu toţii că suntem într-o acerbă campanie electorală, dar asemenea modalitaţi de a face campanie sunt nedemne de un politician responsabil. Din informaţiile pe care le deţin şi pe care le verific, agresivitatea domnului Nica este intens alimentată de

interesele în domeniul comunicaţiilor pe care le are un controversat om de

afaceri prahovean", a mai spus Anastase, precizând că dacă ministrul Comunicațiilor va continua atacurile "mincinoase" îl va acționa în justiție.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Mihai Leu. Fostul campion de box și raliuri avea 56 de ani

HotNews acum 6 ore
Mihai Leu s-a stins din viață la doar 56 de ani, scrie GOLAZO.ro. Fost campion mondial de box și fost campion național de raliuri, Leu era internat de mai bine de o săptămână la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Fundeni din București.

Ministerul Apărării: Rusia a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România / Două aeronave F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Apărării anunţă că Federaţia Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România, motiv pentru care, în noaptea de marţi spre miercuri

SUA opreşte unele livrări de rachete către Ucraina din cauza stocurilor scăzute / Decizia a fost luată „pentru a pune interesele Americii pe primul loc”

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pentagonul a oprit unele livrări de rachete de apărare aeriană şi alte muniţii de precizie către Ucraina, din cauza îngrijorărilor că stocurile americane sunt prea scăzute, au declarat marţi două per

Trump dă asigurări că Israelul este pregătit să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți că Israelul a acceptat să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâșia Gaza, relatează AFP. ‘Israelul a acceptat condițiile necesare pent

Vicepremierul Anastasiu: Pachetul fiscal va fi prezentat miercuri, cel târziu joi. „În aceste momente, puzzle-ul se asamblează”

HotNews acum 12 ore
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a afirmat, marți, la Digi24, că forma finală a pachetului fiscal ce urmează să fie adoptat de către Guvern urmează să fie prezentat miercuri sau joi de către premierul Ilie Bolojan. „Mâine sau poimâine vor fi terminate

Nou mesaj RO-Alert în zona românească de la graniță cu Ucraina / ISU Tulcea: Posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile au transmis, marţi seară, un nou mesaj RO-Alert locuitorilor din zona de graniţă cu Ucraina, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, transmite News.ro. Urmărește c

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum 10 ore
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

Sinodul BOR aprobă canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Cine sunt acestea

HotNews acum 9 ore
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, marţi, în şedinţa de lucru, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare). Şedinţa Sfântului Sinod s-a desfăşurat în Aula Magna

Ilie Bolojan riscă să fie evacuat din vila RAAPPS după ce Traian Băsescu și-a recâștigat drepturile de fost președinte la CCR

Gandul acum 13 ore
Vila în care a stat președintele Traian Băsescu i-a fost atribuită de RAAPPS premierului Ilie Bolojan. Numai că, surpriză. Curtea Constituțională (CCR) a decis ca fostul președinte să-și recapete toate drepturile retrase ca urmare a deciziei definit

Cea mai mare surpriză de la Wimbledon! Alexander Zverev, al cincilea nume mare eliminat în primul tur

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Favoritul 3 de la Wimbledon, Alexander Zverev (28 de ani, #ATP), a fost eliminat în primul tur de la Wimbledon de către francezul Arthur Rinderknech (29 de ani, #72 ATP), scor 6-7(3), 7-6(8), 3-6, 7-6(5), 4-6. Meciul a durat 4 ore și 45 de minute și

Vremea

București
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/31°
Iasi
acum

17°
mie.

14°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

22°
mie.

19°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/30°
joi

15°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

14°/29°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°
sâm.

17°/34°