Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De azi se pot prescrie medicamente pe reţete electronice

Publicat in Adevarul, vineri 1 iunie 2012 ·

Sistemul electronic de prescriere a medicamentelor intră în funcţiune, cu titlu experimental, vineri, 1 iunie, noile reţete urmând să fie eliberate, timp de câteva luni, în paralel cu cele clasice şi să devină obligatorii din iulie, potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Reprezentanţii CNAS au explicat modul de funcţionare a noului sistem, pentru ca acesta să le fie clar atât medicilor şi farmaciştilor, cât şi pacienţilor. "Reţeta va avea două componente: componenta de prescripţie şi componenta de eliberare. În varianta online, pentru a funcţiona, medicul trebuie să se autentifice cu un certificat digital, iar pacientul, cu CNP. Apoi, medicul poate face prescripţia, care începe prin identificarea pacientului acum CNP (informaţii personale), apoi verifică dacă este asigurat şi care sunt drepturile pe care le are prin asigurare", a spus fostul directorul general al CNAS, Dorin Ionescu, la 25 mai, când încă se afla în funcţie.

CNAS a precizat şi că sistemul de prescriere electronică va lansa o atenţionare în cazul în care vor fi introduse date incorecte. "Dacă prescriem un medicament care nu este bun pentru boala respectivă, primim o atenţionare. Dacă medicamentul nu este dat în doza obişnuită, ci în una care depăşeşte doza maximă admisă, obţinem o atenţionare. Dacă cantitatea totală zilnică sau pentru perioada de tratament depăşeşte ceea ce este aprobat pentru utilizare, avem un alt mesaj de atenţionare. Dacă există interacţiuni medicamentoase pentru două sau mai multe medicamente, sunt din nou atenţionat. Nu poate fi depăşită bariera de siguranţă pentru pacient. Prescripţia verificată va fi validată de sistem şi va fi transmisă către toate farmaciile. La finalizarea consultului, pacientul va primi o reţetă cu medicaţia necesară, doza de administrare. Pacientul are acest document strict pentru uzul propriu şi ca o măsură de siguranţă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 22 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 11 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°