Pest zece hectare de teren au fost smulse din zona verde şi retrocedate unei bătrâne. Aceasta vrea să construiască blocuri. Pe banii cui?
Un nou scandal se prefigurează în jurul Parcului IOR. Mafia imobiliară a Capitalei se pare că pândeşte să pună mâna pe un teren de peste 10 ha, ce în momentul de faţă e un maidan ce se dezvoltă ca o pecingine în coasta celui mai frumos parc din ţară.
Sursele care au sesizat Evenimentul zilei asupra pregătirii acestui bum imobiliar au dezvăluit că, în spatele unor bătrâni cu vârste între 70 şi 90 de ani se ascunde un om de afaceri cunoscut mai mult în lumea fotbalului, bun prieten cu candidatul USL la primăria sectorului 3, Robert Negoiţă şi cu fratele lui, Ionuţ Negoiţă, dezvoltator imobiliar.
Primarul Liviu Negoiţă a deschis proces
Bătălia pentru acest teren se poartă din anul 2005. Locuitorii din zona Poşta Titan au sub ochi de ani de zile această imensă bucată de pământ care s-a transformat din parc într-o pârloagă.
În urma celor câteva proteste făcute de-a lungul timpului, bucureştenii au aflat că terenul pe care se afla şi o ruină de casă se află în litigiu, într-un proces de retrocedare.
Conform reţetei practicate şi în alte cazuri, după ani de zile de la revoluţie aparuseră bătrâni care s-au declarat moştenitori ai foştilor proprietari ai moşiei Dudeşti. Astfel, Romalo Eduard Ioan Dan (care în anul 2005 avea 82 de ani) îi cedează drepturile de moştenire lui Cocoru Maria, o pensionară de 70 de ani. Aceasta obţine de la Primăria Capitalei, în baza Legii 10, retrocedarea terenului în suprafaţă de peste 10 hectare.
Primăria sectorului 3 a atacat în Contencios Administrativ decizia de împroprietărire, arătând că nu s-a ţinut cont de faptul că terenul respectiv făcea parte fizic din parcul IOR, iar din punct de vedere juridic era pa