Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia Europeană cere crearea unei Uniuni Bancare

Publicat in Romania Libera, vineri 1 iunie 2012 ·

Executivul Uniunii Europene a cerut miercuri crearea de către cele 17 state din zona euro a unei Uniuni Bancare; această nouă autoritate centrală ar avea ca scop susţinerea băncilor lovite de criza financiară.

În lupta împotriva crizei financiare, şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, consideră necesară aprofundarea uniunii economice şi financiare în cadrul zonei euro, după cum relatează cotidianul german Die Welt. Conform jurnaliştilor germani, la summitul UE care va avea loc la sfârşitul lunii iunie vor fi luate primele hotărâri în privinţa elaborării unui plan detaliat în această direcţie; una dintre priorităţile lui Barroso este crearea unei Uniuni Bancare a zonei euro - dar şi emiterea de obligaţiuni europene va fi adusă din nou în discuţie, în ciuda opoziţiei puternice a Berlinului faţă de această idee.

Tăierea „nodului care leagă guvernele de bănci"

Atât analiştii economici cât şi mai mulţi oficiali ai Uniunii Europene consideră că existenţa unei Uniuni Bancare ar putea „tăia nodul care leagă guvernele de bănci", după cum constată cotidianul american The Washington Post. O autoritate bancară centrală, cu puterea politică şi financiară de a prelua instituţiile financiare aflate în situaţii disperate (cel mai recent exemplu este cel al băncii spaniole Bankia, care a cerut guvernului de la Madrid 19 miliarde euro pentru a o salva de la insolvenţă) ar putea, totodată, să elimine obiecţiile autorităţilor bancare naţionale, pentru care restructurarea instituţiilor poate fi adeseori prea costisitoare, atât din punct de vedere financiar cât şi politic.

Conform Washington Post, Uniunea Bancară ar avea autorizaţia de a obliga băncile să îşi rezolve problemele financiare, şi ar dispune totodată de un fond de urgenţă, eliberând astfel statele de obligaţia de a salva băncile în ciuda propriilor probleme financiare.

Nicolas Ve

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 31 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curăţenie pe TikTok/ CNA ar trebui să fie mai fermi şi amenzile să fie mai mari

News.ro acum 47 minute
Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Elena Lasconi, a declarat că USR are în pregătire un proiect de lege prin care să se poată facă ”curăţenie” pe TikTok prin inteligenţa artificială. Lasconi a afirmat că reprezentanţii CNA ar t

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 57 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 3 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°