Depresia, abuzul de alcool sau anxietatea sunt efectele crizei economice asupra sănătăţii populaţiei. Locuitorii unor ţări ca Grecia sunt afectaţi de aceste probleme, arată un studiu publicat în presa elenă.
În spatele fiecărei sinucideri din ţările afectate de criză, precum Grecia, se află alte 20 de persoane suficient de disperate pentru a încerca să îşi ia viaţa. Iar în spatele acestor tentative de suicid sunt alte mii de cazuri necunoscute de persoane cu probleme ca depresia, abuzul de alcool sau anxietatea, care determină costuri umane importante şi pe termen lung, afirmă experţii, citaţi de Reuters.
Potrivit unor specialişti în sănătate publică, există riscul ca dacă şi după ce economia Greciei se va redresa, noua generaţie să fie afectată de boli mintale din cauza numeroşilor ani de viaţă fără speranţă.
Şomajul în rândul tinerilor este de peste 50% în Grecia, iar dovezile privind nemulţumirea cetăţenilor sunt din ce în ce mai vizibile. Cei care au un loc de muncă sunt afectaţi de tăieri sau îngheţări de salarii şi trăiesc cu teama constantă că vor fi următorii salariaţi disponibilizaţi. Cercetătorii au constatat că acest sentiment de profundă nesiguranţă poate dăuna psihic mai mult decât orice altceva.
Depresia, abuzul de alcool sau anxietatea sunt efectele crizei economice asupra sănătăţii populaţiei. Locuitorii unor ţări ca Grecia sunt afectaţi de aceste probleme, arată un studiu publicat în presa elenă.
În spatele fiecărei sinucideri din ţările afectate de criză, precum Grecia, se află alte 20 de persoane suficient de disperate pentru a încerca să îşi ia viaţa. Iar în spatele acestor tentative de suicid sunt alte mii de cazuri necunoscute de persoane cu probleme ca depresia, abuzul de alcool sau anxietatea, care determină costuri umane importante şi pe termen lung, afirmă experţii, citaţi de Reuters.
Potrivit unor s