Profesor la Catedra de Limbi şi Literaturi Slave din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (Universitatea Bucureşti), Constantin Geambaşu a tradus din limba polonă opere importante de Stanisław Lem, Henryk Markiewicz, Stanisław Wyspiański, Wisława Szymborska, Adam Mickiewicz, Czesław Miłosz, Andrzej Stasiuk. De curînd, a apărut, la Editura Art, antologia de poeme Podul de catifea de Czesław Miłosz, la care Constantin Geambaşu a lucrat împreună cu Pasionaria Stoicescu. Mi-aţi spus la lansare că în familie nu aveaţi vorbitori de polonă şi că nici măcar nu v-a plăcut la început. Aţi ajuns totuşi să studiaţi polona. Mie mi-au plăcut limbile străine chiar din şcoala generală, mi-a plăcut rusa şi am ţinut-o tot aşa. Într-a VIII-a am început să învăţ latină şi germană. În orice caz, reţineam uşor cuvintele, mi-a plăcut gramatica, chiar mai mult decît literatura. Textele literare presupun un grad mai mare de abstractizare, în timp ce gramatica e matematică, e logică, iar dacă-i înveţi datele, poţi să înaintezi. La liceu, clasele erau împărţite în real şi uman. Eu am terminat secţia de uman, iar destinul profesional a fost marcat de profesorul meu de rusă din liceu, fiindcă el m-a îndrumat spre polonă. I-am făcut o vizită la Uniunea Ziariştilor, unde se mutase. M-a sfătuit să aleg polona sau ceha, şi nu rusa, pentru că erau mulţi absolvenţi. Chiar mi-a promis că, dacă mă străduiesc să ajung la un anumit nivel de cunoaştere al limbii, o să mă ajute să ocup un post în Bucureşti, ceea ce pe vremea aia era ceva. A mers cu mine la secretariatul facultăţii, să mă înscriu. Am ales polona fiindcă văzusem filmul Cavalerii teutoni, ai lui Sienkiewicz, şi mai ştiam din liceu că primii noştri cronicari, Grigore Ureche şi Miron Costin, au studiat în colegiile iezuite de la Bar şi Kamienica. Dar polona nu mi-a plăcut. Mi se părea o limbă consonantică, cu un sistem gramati