Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directori de 5.000 de lei pe lună

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 1 iunie 2012 ·

La ultima şedinţă de consiliu judeţean a plouat cu bani peste instituţiile din Dolj. Cu gândul mai mult la campania electorală, consilierii au aprobat la foc automat toate proiectele supuse la vot.

Salariile şi sporurile brute ale directorilor instituţiilor din subordinea CJ au fost mărite în şedinţa de ieri cu 8%, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 12/2012. Astfel, cel mai mare salariu îl va avea managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Leamna, Marius Matei, urmat de viitorul manager al Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, cu 5.559 de lei, cel care îi va lua locul lui Mihai Fifor, numit secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor. Pe locul trei ca nivel de salarizare este managerul Bibliotecii „Alexandru şi Aristia Aman“, Lucian Dindirică. El va primi un salariu lunar de 5.416 lei. Managerul Muzeului de Artă, Florin Rogneanu, va avea un salariu de 5.254 de lei şi cam aici se încheie lista managerilor cu salarii foarte mari. Restul primesc salarii sensibil mai mici, care se învârt în jurul cifrei de 3.000 de lei brut. De departe, cele mai mici salarii brute le au directorul Clubului Sportiv Judeţean Ştiinţa „U“ Craiova, Mihai Bogdan Pîncu, 2.125 de lei, şi directoarea Unităţii Medico-Sociale din Bechet, Luiza Tulitu, 2.162 de lei.

Bani pentru cultură

Totodată, CJ Dolj va semna trei protocoale de colaborare cu Facultatea de Automatică din cadrul Universităţii din Craiova, fundaţia Ramuri, respectiv fundaţia-revista Scrisul Românesc. Facultatea va primi 25.000 de lei pentru organizarea unei conferinţe internaţionale în perioada 13-15 iunie la care vor participa personalităţi ştiinţifice naţionale şi internaţionale de pe cinci continente. Lucrările acestei conferinţe vor fi publicate de Association for Computing Machinery din Statele Unite ale Americii şi indexate în baza de date ACM Digital Library. ACM este pr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 2 ore
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Bărbat reţinut pentru 24 de ore în Dolj, după ce şi-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol / Femeia a reuşit să fugă şi să sune la 112

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 40 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj, pentru 24 de ore, după ce şi-a agresat partenera, cetăţean spaniol, şi a ameninţat-o cu un pistol. Femeia a reuşit să fugă şi să sune la

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum o ora
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Nicolas, un adolescent de 15 ani, a ajuns la ATI după ce artistul lui preferat l-a îndemnat să sară de pe scena Beach, please!

Cancan acum 33 minute
Scene șocante la festivalul Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un tânăr de 15 ani, a fost încurajat de rapperul american Destroy Lonely să sară de pe scenă principală în mulțime, de la 3 metri înălțime. Momentul extrem s-a terminat cum nu se pu

Spania: Două persoane date dispărute după ploi torenţiale în Catalonia

News.ro acum 5 ore
Două persoane sunt date dispărute în Catalonia, în nord-estul Spaniei, după ploile torenţiale care au căzut sâmbătă seara, provocând inundaţii şi întrerupând traficul feroviar timp de mai multe ore, informează AFP. „Căutăm două persoane în Cubelles”

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

28°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°