Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Locul unde cobori pentru a te înălţa

Publicat in Adevarul, vineri 1 iunie 2012 ·

„Adevărul" te invită într-o călătorie în care vom redescoperi cele mai frumoase peisaje, monumente de arhitectură şi istorie, biserici şi zone de odihnă. În fiecare vineri vei putea citi în paginile ziarului reportaje despre locuri pitoreşti de care nici nu bănuiai că există pe meleagurile noastre. Vom arunca o privire proaspătă şi asupra unor atracţii turistice cunoscute, locuri încărcate de istorie, obiceiuri străvechi şi meşteşuguri populare.

Vechea biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului de la Căuşeni, adâncită pe jumătate în pământ, e unul dintre puţinele locuri de la noi unde secolul 21 rămâne după ziduri. Aflat la răspântie de drumuri, pe unde în urmă cu câteva secole trecea dintr-o parte în alta tăvălugul războiului, iar acum trece traseul principal care te duce la Moscova sau Odesa, locaşul are mai tot timpul uşa închisă.

Biserica, în care preoţii nu au mai ţinut slujbe de mai bine de o sută de ani, adună însă şi azi închinăciunile bătrânilor. Cunosc bine că pereţii de după gardul de piatră şi poarta veche de lemn, neclintiţi de o veşnicie, sunt făcători de minuni, iar rugăciunile şoptite aici te pot vindeca sau ar putea aduce ploaia în caz de secetă. „Acum mulţi ani, o mamă cu un copil grav bolnav se ruga pentru sănătate. Să ştiţi că minunea s-a întâmplat", ne spune Galina Ivancenco, cea care dirijează de 12 ani corul Bisericii Sfinţii Apostoli Pavel şi Petru din Căuşeni.

PUTEREA MIRACULOASĂ A LĂCAŞULUI SFÂNT

„Pe la începutul secolului 20, peste aceste meleaguri se abătuse o secetă cumplită. Preoţii făcuseră slujbe la o biserică, apoi la alta. Au venit şi aici. La ultimele cuvinte ale liturghiei, a început din senin o ploaie torenţială, care a salvat viaţa multora.

De atunci bătrânii tot spun: «Mare putere are biserica asta!»", povesteşte Maria Bondarenco, care păstrează cu grijă, de ani buni, cheia bisericii. Despre credin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum 22 minute
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 5 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°