Morții cu morții, vii cu vii, s-ar zice, dar vorba din popor nu e valabilă, paradoxal poate, tocmai în politică. Politica se ocupă nu doar de prezent și de viitor, ci și de trecut – iată un fapt pe care are sens să-l analizăm în manifestările sale concrete. Trupurile moarte, după cum a subliniat Katherine Verdery într-un volum tradus și în românește, continuă să aibă o viață politică. Campania electorală pentru alegerile locale ne prilejuiește întîlnirea cu astfel de manifestări, care ni se înfățișează ca un amestec clovnesc de resuscitare a unui corpus de idei retrograde, fasciste ori național-comuniste, și involuntare aspecte ludice. Ca să nu ne plictisim prea tare într-o campanie cu rezultate în cea mai mare parte prestabilite de un sistem de votare imbecil și nedemocratic, Szász Jenö, președintele Partidului Civic Maghiar, s-a gândit să aducă în țară o urnă de cenușă, dar nu orice cenușă, ci cenușă de fascist, pe numele său Nyirö József. A vrut chiar să o plimbe cu trenul, să vină toată suflarea (maghiară din România, aș presupune) în gări să vadă urna cu cenușă de fascist maghiar, cam cum s-a întîmplat cîndva pe meleagurile noastre cu oasele lui Moța și Marin, fasciști verzi, de-ai noștri, sau, pe meleagurile iugoslave, cu Tito, cel antifascist, cu toții plimbați cu trenul după moarte. Oricum, ca în atîtea alte cazuri, dacă nu cumva ca în toate cazurile de genul acesta, fascistul nu era doar fascist, ci, zic unii, era și „patriot“, un om de litere, ba poate nici măcar nu era fascist pe de-a-ntregul, ci doar pe jumătate sau pe sfert sau ce mai contează că era fascist, dacă își iubea și națiunea maghiară din care făcea parte și, oricum, n-au toate popoarele fiii lor iubiți, chit că fasciști? Vreme de cîteva zile, autoritățile române, altfel mai degrabă indiferente la problematici de genul ăsta atunci cînd îi privesc pe fasciștii a căror limbă maternă e ro