Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL: ciocnire stânga-dreapta

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 1 iunie 2012 ·

Ponta vrea supraimpozitarea veniturilor mari, Antonescu se opune categoric. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Liberalii nu sunt solidari cu taxa de solidaritate de 16% pentru salariile bugetare şi pentru pensiile care depăşesc 4.500 de lei, anunţată de premierul Victor Ponta.

"Eu nu o văd bine, în sensul că nu cred că este o soluţie. Nu am crezut niciodată că mărirea unor impozite, mai ales pe conjuncturi atât de scurte, este de natură să rezolve ceva. Filosofia, principiile şi formulele noastre de impozitare negociate la nivelul USL sunt foarte clare: un impozit regresiv, deci 16% rămâne cea mai mare cotă de impozitare (...) Taxa asta de solidaritate e totuşi o formulă care excede înţelegerea noastră pe formula fiscală şi din punctul ăsta de vedere, dacă nu sunt argumente foarte concrete, eu unul nu susţin o asemenea măsură", a declarat liderul PNL, Crin Antonescu.

Potrivit unor surse din interiorul PNL, liberalii s-au consultat cu juriştii partidului, care susţin că o astfel de măsură ar putea fi declarată neconstituţională fiind discriminatorie.

Totodată, taxa de solidaritate i-ar afecta pe cei cu funcţii de conducere în administraţia publică, mulţi dintre ei votanţi din nucleul dur al PNL, dar şi pe cei implicaţi în organizarea alegerilor locale.

Premierul şi-a asumat public că nu s-a consultat cu liderul PNL, potrivit înţelegerii dintre cei doi acest lucru nefiind obligatoriu, Ponta fiind responsabil de măsurile Guvernului.

Ponta a declarat că Antonescu are o poziţie corectă, în sensul că în USL nu s-a discutat subiectul, dar a subliniat nevoia "solidarităţii" cu cei foarte mulţi care trăiesc cu venituri minime.

Citiți și: Dan Radu Rușanu îl tamponează pe Victor Ponta: Supraimpozitarea bugetarilor nu este corectăVictor Ponta vrea TAXĂ DE SOLIDARITATE. Câți bugetari și pensionari ar fi afectați d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 55 minute
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 2 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum 30 minute
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum 48 minute
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Ministrul Sănătății: Nereguli grave la Spitalul Județean din Mehedinți. Manageri sancționați

Mediafax acum 29 minute
„În urma controalelor desfășurate la Spitalul Județean din Mehedinți privind modul în care au fost externați și transferați mai mulți pacienți cu afecțiuni neuropsihice, am constatat nereguli grave în respectarea legislației și a protocoalelor medic

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum o ora
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°