Amical
Elveţia - România 0-1
Stadion „Swissporarena“ din Lucerna, spectatori 12.00.
A marcat: Gheorghe Grozav ‘56.
Elveţia: Sommer - Lichtsteiner, Senderos, Djourou, Ziegler (‘85, Morganella) - Inler, Xhaka (‘76, Wiss) - Barnetta, Mehmedi (‘64, Winter), Stocker (‘64, Emeghara) - Derdiyok. Selecţioner: Ottmar Hitzfeld.
România: Lobonţ - Papp, Chiricheş, Găman (‘85, Goian), Raţ - Bourceanu (‘55, N. Grigore), Florescu (‘55, C. Lazăr) - Torje (‘82, Maxim), Grozav (‘65, Chipciu), Tănase - D. Niculae (‘52, Alexe). Selecţioner: Victor Piţurcă.
Au arbitrat: S.O. Moen - D.R. Nebben, M. Lundberg (Norvegia).
Naţionala României a învins cu 1-0 reprezentativa Elveţiei în amicalul de la Lucerna, victoria tricolorilor fiind adusă de debutantul Gheorghe Grozav
Naţionala României a dat calculele peste cap în meciul cu Elveţia, câştigând la limită, scor 1-0, în faţa reprezentativei Elveţiei, aducându-i pe „ceasornicari“ cu picioarele pe pământ după victoria cu 5-3 obţinută în faţa Germaniei. Unicul gol al partidei a fost marcat de tânărul atacant Gheorghe Grozav, care a reluat imparabil, cu capul, o centrare venită de pe dreapta a lui Gabi Torje (‘56).
„Mă bucur foarte mult pentru debutul meu la echipa naţională şi sper ca în continuare domnul Piţurcă să conteze pe mine. Trebuie să dau o bere, o masă la băieţi după acest gol şi prim meci. Sper să o ţin tot aşa şi să joc meci de meci cât mai bine şi la echipa de club, şi la naţională, unde vreau să ajung să fiu titular. Am avut unele emoţii când m-am văzut în teren cu jucători ca Lobonţ, Raţ, Goian, care au multe meciuri la echipa naţională şi o experienţă foarte mare, dar când am intrat în meci nu am mai simţit emoţiile. Muncim mult, avem o echipă tânără şi sperăm să ne calificăm la Cupa Mondială. Elveţienii au intrat puţin cu nasul pe sus după ce au câştigat cu Germania şi