Englezii vor sărbători în acest weekend prelungit, din 2 până în 5 iunie, jubileul de diamant al reginei Elisabeta a II-a, care se află la apogeul popularităţii sale. Ziarul Le Figaro, citat de Agerpres, consacră acestui eveniment un articol în care expertul francez în monarhia engleză, Stéphane Bern, dezvăluie micile secrete ale reginei Angliei. Acesta a publicat volumul "Destinul unei regine" la editura Albin Michel.
"Sărbătorim bilanţul celor 60 de ani de domnie, sărbătorim monarhia, dar şi implicit identitatea şi mândria noastră naţională", a afirmat pentru AFP cronicarul regal Robert Jobson. Este a doua oară în ultimii o mie de ani când un suveran englez atinge o asemenea longevitate pe tron. Prima dată a fost în 1897, în timpul reginei Victoria, când la Londra au defilat lăncieri din Bengal şi cămile, potrivit lui Robert Jobson. Domnia reginei Victoria a durat 63 de ani şi 216 zile.
"Popularitatea reginei este la apogeu, la acelaşi nivel pe care îl înregistra în momentul încoronării, în 1953, când un britanic din trei credea că este rezultatul voinţei divine", spune istoricul şi biograful Kate Williams. La sfârşitul lui mai, ea era cotată în sondaje cu 80% din opiniile favorabile, iar republicanii, cu 13%, cel mai scăzut nivel al lor din ultimii douăzeci de ani.
De la Winston Churchill (1951-1955), regina a acordat audienţă, în fiecare marţi, la ora 18.00, prim-miniştrilor ei, în total doisprezece de când este pe tron. Are trei câini rasa corgi, Monty, Holly, Willow, şi trei "dorgi" (Cider, Candy şi Vulcan), o rasă nouă rezultată din încrucişarea între corgi şi unul din teckelii surorii sale Margaret.
Numele şi titlurile sale complete sunt Elisabeta Alexandra Mary Windsor, regină a Regatului Unit, regină a şaisprezece state suverane independente din Commonwealth, şefa Commonwealth-ului naţiunilor (54 de state),