Michael Shermer a publicat, în 1997, o carte intitulată De ce cred oamenii lucruri ciudate, în care a colecționat nenumărate idioțenii pe care semenii noștri le consideră adevărate, de la răpirile de către extratereștri și existența lui „bigfoot“ pînă la rasism și fanatism. Pericolul social al acestor convingeri absurde rezidă însă în paranoia socială pe care o generează. Pseudoștiința și pseudoistoria nu sînt doar fundamentele iluziilor și falsurilor cu care alegem să trăim, ele sînt surse ale răului social.

Faptul că sîntem înconjurați de inepții este mai puțin grav decît faptul că există pretinși oameni de știință care răspîndesc aceste inepții, de cele mai multe ori argumentele lor stupide fiind îmbrăcate în haina științificității. Într-un studiu „scandalos“ din 1954, Paul Meehl demonstra că „opinia experților“ pe care ne bazăm nu este decît rezultatul unor „previziuni“ scoase „din cap“, intuiții îmbrăcate în haina unei expertize profesionale. Recent, revenirea apologeților [sic!] dacismului și popularizarea ideilor propagate de decenii de către figuri precum Napoleon Săvescu demonstrează rezistența la rațiune a unuia dintre cele mai puternice false mituri mioritice: românii sînt buricul pămîntului! Această bazaconie, infiltrată sub clopul ciobanului mioritic, colcăie de foarte mult timp. După ce Iosif Constantin Drăgan a regurgitat, în Noi, tracii, o mare parte dintre tezele traciste ale lui Nicolae Densuşianu din Dacia preistorică, grupurile de dacişti protocronişti s-au reactivat după 1989 atît în plan editorial sau publicistic, cît mai ales în spaţiul virtual. La început au fost „succesele de piaţă“ ale cărţilor lui Pavel Coruţ, în care bîntuie bubulii, Octogoane şi alte parascovenii. Apoi a urmat avalanşa de paraliteratură pe această temă şi aşa se face că există astăzi o duzină de edituri (precum Miracol, Obiectiv, Orfeu 2000, Saeculum IO