La numai câteva zile după lovitura de stat (sau de palat) de la 23 august 1944, în urma căreia România ieşea din război, întorcând armele contra fostului aliat german, câmpul de aviaţie Popeşti-Leordeni cunoştea o agitaţie neobişnuită. În timp ce trupele hitleriste se găseau încă pe teritoriul ţării, iar ruşii se aflau la porţile Bucureştilor, o formaţie de cvadrimotoare americane de tip Fortăreţe zburătoare (B-17) ducea la bun sfârşit o acţiune de rară îndrăzneală: evacuarea aviatorilor SUA (peste o mie) căzuţi prizonieri în bătăliile anterioare de pe cerul românesc. Reuşita acestei operaţiuni, declanşată în strânsă cooperare cu partea română, a indispus vizibil pe sovietici, care ar fi dorit să-şi aroge meritul „eliberării“ aviatorilor americani, tot aşa cum aveau să pretindă că i-au „eliberat“ pe români, deşi aceştia o făcuseră ei singuri. Dacă acţiunea a izbutit, poate, peste aşteptări, aceasta se datorează, în bună măsură, legăturii dintre noile autorităţi române şi conducerea „US Air Force“, impecabil asigurată de unul din tinerii ofiţeri ai structurilor militare informative americane OSS (Office of Strategic Services), aflat sub acoperire la Istanbul. Numele său? Frank G. Wisner. Repatrierea cu succes, de sub nasul nemţilor şi al ruşilor, a prizonierilor americani din România avea să-i deschidă larg calea unei strălucite cariere în riscanta şi delicata profesiune de spion, a doua ca vechime din istoria omenirii. Prima consecinţă: a fost imediat mutat de la Istanbul la Bucureşti. Vlăstar al unei familii avute, stăpână pe o bună parte a orăşelului Laurel (Mississippi), unde s-a născut (în 1909), Frank Gardiner Wisner a urmat studii de drept la Universitatea din Virginia. Aici s-a remarcat prin calităţile sale sportive, care i-ar fi putut permite să ajungă un atlet de frunte dacă nu ar fi suferit de un diabet ereditar. După absolvire, a lucrat o vreme pentru o