Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCE solicită Uniunii înfiinţarea unui fond comun de garantare a depozitelor

Publicat in Adevarul, vineri 1 iunie 2012 ·

Banca Centrală Europeană solicită oficialilor europeni constituirea unui fond comun pentru garantarea depozitelor în zona euro, deoarece Europa are nevoie de noi instrumente pentru a preveni fuga capitalurilor. BCE nu poate lupta singură cu criza, a transmis Mario Draghi oficialilor Uniunii Europeane şi Fondului Monetar Internaţional.

Înainte ca cel mai mare finanţator spaniol, Bankia, să înregistreze pierderi masive din cauza expunerii pe piaţa imobiliară, din băncile locale au plecat în martie 66,2 miliarde de euro (82,0 miliarde de dolari), cea mai mare sumă din 1990.

După o discuţie purtată cu fostul prim-ministru spaniol, şeful FMI a contrazis informaţiile apărute în media potrivit cărora instituţia pe care o conduce urmează să acorde un împrumut Spaniei. “Nu există un astfel de plan. Nu am fost solicitaţi în acest sens şi nu plănuim nici un suport financiar,” a spus Christine Lagarde într-un comunicat după întâlnire.

Europa are timpul şi instrumentele necesare rezolvării problemelor euro

Mario Draghi a cerut celor două instituţii FMI şi UE să-şi clarifice viziunea cu privire la moneda unică şi avertizează Parlamentul European că este posibil ca BCE să nu poată face faţă provocărilor. “Vom evita fuga de capitaluri din băncile solvabile. Banii depozitaţi vor fi protejaţi dacă creăm un fond de garantare european,” a spus Draghi, făcând trimitere la ideea înfiinţării unei uniuni bancare.

Germania este însă reticentă în a mai risca banii plătitorilor săi de taxe pentru a susţine partenerii din zona euro. Cancelarul Angela Merkel s-a abţinut de la comentarii cu referire la uniunea bancară, dar a spus că Europa ar trebui să ia în considerare toate variantele pentru a învinge criza datoriei suverane. “Există nivele de integrare care ar putea impune schimbări ale tratatului fiscal. Nu suntem la acel nivel în prezent, dar cu toate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO În ce stadiu sunt lucrările de conservare şi protejare la Hanul Solacolu, una dintre cele mai vechi clădiri din București

HotNews acum 7 minute
Lucrările de punere în siguranță a Hanului Solacolu continuă, fiind ridicată structura la nivelul etajului 1 aferentă corpului principal de clădire şi a început montajarea primelor grinzi pe care se va rezema acoperişul provizoriu, anunță primarul C

Anunț surpriză: Crin Antonescu nu va mai candida la alegerile prezidențiale

Wall-Street.ro acum o ora
Anunț surpriză venit din partea lui Crin Antonescu. Candidatul comun la alegerile prezidențiale, susținut de PNL-PSD spune că nu va mai candida la următorul scrutin pentru fotoliul de la Cotroceni. Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu consideră s

Un apropiat a lui Trump amenință că îi va „smulge capul” lui Elon Musk. De unde au pornit tensiunile în tabăra MAGA

Ziare.com acum o ora
Relațiile dintre cele două tabere ale susținătorilor lui Donald Trump continuă să se deterioreze, ca urmare a viziunii diferite asupra politicilor legate de migrație. Miliardarii din Silicon Valley care au pompat fonduri enorme în campania președint

Accident feroviar: Patru persoane au fost rănite

Mediafax acum o ora
„La ora 05:40 pompierii au fost solicitaţi să intervină în comuna Costişa la un accident feroviar, unde un autoturism a fost lovit de tren. La locul solicitării s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SM

Fostul premier grec Costas Simitis a murit la vârsta de 88 de ani

HotNews acum o ora
Fostul premier grec Costas Simitis a murit duminică la vârsta de 88 de ani, a anunţat postul public de televiziune Ertnews, citat de News.ro. Costas Simitis a fost unul dintre fondatorii Pasok („Mişcarea Socialistă Panelenă”), partidul socialist înf

Armata israeliană a localizat depozite de arme în zona tampon de frontieră din Siria

Mediafax acum 24 minute
În timpul „raidurilor ţintite”, anunţă IDF, trupele au percheziţionat clădirile militare şi poziţiile strategice din zona Hermon. Militarii israelieni au găsit şi distrus mine, dispozitive explozive, rachete antitanc, rachete şi lansatoare. IDF susţ

Scandal cu cuțite în Maramureș. Un tânăr a fost înjunghiat mortal, alți trei sunt răniți

Ziare.com acum 3 ore
Trei tineri cu vârste de 20 şi 22 de ani au fost răniţi, iar un tânăr de 23 de ani a decedat, toţi fiind înjunghiaţi, în urma unui conflict care a avut loc duminică noaptea în Ieud, judeţul Maramureş. Trei tineri au fost reţinuţi, o a patra persoană

Daneza Clara Tauson a câştigat turneul de la Auckland, după ce Naomi Osaka a abandonat în finală

News.ro acum 2 ore
Clara Tauson din Danemarca a câştigat al treilea său titlu din carieră în circuitul WTA, şi primul din 2021, după ce fostul număr 1 mondial Naomi Osaka din Japonia s-a retras din finala de la Auckland, de duminică din cauza unei accidentări abdomina

ANM: Duminică noaptea vor fi temperaturi negative în Bucureşti. vremea se încălzeşte luni

Mediafax acum o ora
În intervalul 05.01.2025, ora 20:00 - 06.01.2025, ora 08:00, în Bucureşti cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de -3...-1 grad. De luni, ora 8.00, până marţi, ora 10., vremea se va încălzi, astfel

Armata israeliană afirmă că a lovit peste 100 de ținte și a eliminat zeci de teroriști în ultimele două zile

Libertatea acum o ora
Armata israeliană a anunțat duminică, 5 ianuarie, că a lovit peste o sută de „ţinte teroriste” în ultimele două zile în Fâşia Gaza, unde este în război de aproape 15 luni cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas, transmite AFP, potrivit L'Orient–Le

Vremea

București
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

dum.

-2°/2°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/11°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
mie.

8°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-5°/-0°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
mie.

4°/9°
Timisoara
acum

dum.

-1°/3°
lun.

2°/10°
mar.

6°/13°
mie.

4°/11°