Oamenii care au reuşit să supravieţuiască încercării extreme reprezentată de lagă rul de concentrare se deosebesc prin ceva vizibil de ceilalţi oameni?

Aparent, prin nimic. Doar că ei au trăit experienţa indicibilului. S-ar părea că personalităţi precum Soljeniţîn sau Şalamov s-au născut pentru ca lumea Gulagului să capete contururi concrete şi să intre într-un discurs inteligibil – dar aceştia râmîn doar cîteva între milioanele de fiinţe mute. Fără să amintească niciodată de perioada petrecută în lagăr, o umbră întunecă privirea lui Lulu cînd vine vorba despre asta; însă Lulu nu vorbeşte despre acea parte a vieţii ei, la care nu a încetat niciodată să se gîndească.

Astăzi, la capătul unei existenţe lungi şi pline, în care a schimbat ţara şi continentul naşterii, ajungînd într-un loc necunoscut cu o limbă necunoscută, după ce a muncit din greu şi a reuşit pînă la urmă să devină o femeie bogată, Lulu Landwehr continuă în realitate să fie obsedată de cîteva întrebări, pe care şi le-a pus prima oară în urmă cu 70 de ani şi pe care continuă să şi le pună: de ce a trebuit să fie ea trimisă la Auschwitz, de ce a trebuit să-şi vadă părinţii şi rudele apropiate dispărînd fără urmă? Cărui principiu universal i-a corespuns o asemenea realitate? Şi cui i-a folosit uriaşa hecatombă?

Femeie extrem de cultivată, vorbind cîteva limbi, cititoare pasionată, Lulu este, bineînţeles, la curent cu tot angrenajul istoriei în care s-a văzut antrenată fără ca nimeni s-o întrebe. Dar pe ea nu o interesează cauzele imediate, evenimentele ce s-au înlănţuit în anul 1942, ducînd-o la un pas de moarte: pe ea o interesează raţiunea ultimă a întîmplării căreia i-a căzut victimă. Cum s-ar putea explica toate astea în ordine umană sau divină? Lulu îşi tot pune întrebarea esenţială de 70 de ani încoace şi nu i-a găsit pînă acum răspuns.

E uimitor să observi că inocen