Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papp, un italiano vero! Salariu de 5 de ori mai mare la Chievo pentru fundaşul naţionalei

Publicat in Pro Sport, vineri 1 iunie 2012 ·

Adrian Porumboiu a dat lovitura şi l-a transferat pe Paul Papp (22 de ani) în Serie A, la Chievo Verona.

Gruparea italiană a plătit pentru fundaşul român peste 1,5 milioane de euro, plus 25% dintr-un viitor transfer. "E o afacere bună. Pentru Vaslui e o performanţă, chiar şi pentru echipele din Liga 1. Suma de transfer e una acceptabilă", a declarat Adrian Porumboiu imediat după ce tranzacţia s-a concretizat. Astfel, de serviciile lui Papp s-a interesat şi Lazio Roma, dar în iarnă preţul stabilit de finanţatorul moldovenilor a fost de aproximativ 3 milioane de euro. Prin plecarea lui Papp în Italia, Porumboiu reuşeşte să scoată o mică parte din banii pe care i-a investit în ultimii zece ani în fotbal.

Salariu de 5 de ori mai mare

Deşi era titular în echipa pregătită de Augusto Inacio, Paul Papp avea cel mai mic salariul din primul unsprezece al moldovenilor. Acesta câştiga la Vaslui 6.000 de euro pe lună, sumă dublată în toamnă de Adrian Porumboiu, după calificarea în grupele Europa League. Astfel, prin transferul în Serie A, Paul Papp va avea un salariu de aproximativ 5 de ori mai mare decât la Vaslui, adică 350.000 de euro pe an, plus o sumă consistent la semnătură. "E un transfer la care lucrăm de luni de zile. Chievo se interesează de mult timp de Papp. Au fost mai multe echipe, dar italienii s-au mişcat cel mai repede. Vaslui a rămas cu 25 la sută din viitorul transfer. Jucătorul e foarte încântat de mutare", a declarat reprezentantul jucătorului, Ioan Becali.

6 selecţii are Papp la echipa naţională

74 de partide a jucat Paul Papp pentru FC Vaslui în Liga I

Adrian Porumboiu a dat lovitura şi l-a transferat pe Paul Papp (22 de ani) în Serie A, la Chievo Verona.

Gruparea italiană a plătit pentru fundaşul român peste 1,5 milioane de euro, plus 25% dintr-un viitor transfer. "E o afacere

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 4 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 5 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 11 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 8 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 6 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 9 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 8 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 12 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 4 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°