Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O fetiţă de doi ani s-a născut cu jumătate de craniu şi poate muri dacă plânge

Publicat in Click, vineri 1 iunie 2012 ·

Daisy Ogston, în vârstă de doi ani, suferă de o boală congenitală foarte rară şi oricând poate să moară.

Micuţa poate să treacă în nefiinţă în orice clipă! Daisy se numără printre cele 130 de persoane care suferă de sindromul Adams-Oliver.

Fetiţei îi lipseşte o porţiune mare din craniu, iar creierul îi este protejat de lichidul din jurul acestuia şi un strat subţire de piele.

Kerrz Ogston şi Mark Jenner, părinţii lui Daisy, sunt conşţtienţi că fata lor poate să moară în orice moment şi fac tot posibilul pentru a o ţine în viaţă.

Copila nu are voie să plângă sau să se supere! O astfel de presiune asupra creierului i-ar putea fi fatală, scrie Dailymail.co.uk.

Daisy a trăit o astfel de experienţă în 2010, când avea câteva luni, iar după incident a stat internată timp de trei luni într-un spital din Londra pentru a primi tratament special.

Fetiţa va avea şansa la o viaţă normală datorită unei chirurgii de pionierat, aplicată până acum doar în câteva cazuri. Însă pentru o asemenea intervenţie mai are de aşteptat până la vârsta de 13 ani, când oasele craniului vor fi suficient de puternice pentru a putea fi făcută această operaţie.

Click pe link pentru a vedea FOTO cu fetiţa

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 9 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 8 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Macron a declarat că este nevoie de un armistiţiu limitat, deoarece a recunoscut că ar fi „foarte dificil” să supravegheze o încetare completă a focului, având în vedere lungimea frontului. Într-un interviu acordat ziarului francez Le Figaro, el a s

Regele Charles l-a primit pe Zelenski la Sandringham, semn de susţinere pentru preşedintele Ucrainei / BBC: Spre deosebire de Trump, se pare că regele nu are probleme cu ţinuta lui Zelenski

News.ro acum 8 ore
Regele Charles l-a primit pe Volodimir Zelenski la Sandringham, duminică, un gest fără precedent de solidaritate cu preşedintele ucrainean., relatează independent.co.uk. Întâlnirea a avut loc după ce preşedintele american Donald Trump a stârnit indi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 13 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 5 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

O noapte de somn pierdută alterează sistemul imunitar, creşte inflamaţia

News.ro acum 6 ore
O nouă cercetare dezvăluie o perspectivă asupra impactului pe care calitatea somnului îl are asupra sistemului imunitar al unei persoane şi a modului în care acesta ar putea fi legat de dezvoltarea unor boli precum obezitatea, diabetul şi bolile car

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-5°
lun.

-5°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°