Studiul anual Cisco preconizează creşterea numărului de dispozitive şi conexiuni din întreaga lume la aproape 19 miliarde în 2016, aproape dublu faţă de 2011.
Cisco a dat publicităţii rezultatele studiului anual Cisco Visual Networking Index (VNI) Forecast (2011-2016), iniţiativa permanentă a companiei de estimare şi analiză a creşterii şi tendinţelor reţelelor de Protocol Internet (IP) din întreaga lume.
Varianta actuală a studiului se referă la perioada 2011-2016 şi cuprinde previziuni de ordin cantitativ ale unui trafic IP considerabil ce va fi generat în reţelele publice şi private, constând în trafic de internet, IP administrat şi date mobile generat de consumatori individuali şi companii.
Până în 2016, traficul IP global anual urmează să ajungă la 1,3 zetabytes – un zetabyte este echivalentul unui sextilion de bytes sau al unui trilion de gigabytes.
Se preconizează o creştere a traficului IP global de peste 330 exabytes doar între 2015 şi 2016, adică un volum aproape egal cu cel al traficului IP global generat în 2011 (369 exabytes). Această creştere semnificativă a traficului şi a gradului de acoperire al serviciilor este încurajată de o serie de factori principali, printre care:
- un număr mai mare de dispozitive: proliferarea tabletelor, telefoanelor mobile şi a altor dispozitive inteligente, precum şi a conexiunilor aparat – la – aparat (machine-to-machine - M2M) stimulează cererea de conectivitate. Până în 2016, vor exista aproape 18,9 miliarde de conexiuni în reţea―aproape 2,5 conexiuni pentru fiecare persoană de pe pământ, faţă de 10,3 miliarde în 2011.
- mai mulţi utilizatori de internet: până în 2016 vor exista 3,4 miliarde utilizatori de internet ─aproximativ 45% din populaţia viitoare a lumii, conform estimărilor Naţiunilor Unite.
- viteze mai mari în bandă largă: vitez