Echipa masculină de volei a României a fost învinsă, 0:3, de reprezentativa Olandei, în cea de-a patra partidă din grupa B a Ligii Europene. Ea cedase și săptămâna trecută, la Piatra Neamț, în fața batavilor, în cadrul aceleiași competiții.
Scorul pe seturi a fost 25-18, 25-18, 25-23, după 63 minute de joc.
La turneul din Turcia, al doilea din Liga Europeană, tricolorii vor mai juca în compania Turciei şi a Austriei.
Primul turneu din grupa B s-a desfăşurat la Piatra Neamţ, România obţinând două înfrângeri, cu Olanda (0:3) şi Cehia (0:3), respectiv o victorie, cu Turcia (3:1).
Următoarele trei turnee se vor desăşura în Cehia, Olanda şi Austria.
La Turneul Final Four (30 iunie-1 iulie) se vor califica primele două clasate din fiecare dintre cele două grupe.
Ediţia din 2012 este a 9-a, câştigătoarele preedentelor opt turnee fiind Cehia (2004), Rusia (2005), Olanda (2006), Spania (2007), Slovacia (2008 şi 2011), Germania (2009), Portugalia (2010).
Naţionala României a bifat cinci participări în Liga Europeană, cele mai bune clasări fiind în 2010 şi 2011, locul 4.