Investiţia va deservi atât pacienţii şi personalul Spitalului Judeţean, cât şi locuitorii din zonă, care au rezervat ultimul etaj.
Prima parcare supretajată din municipiul Constanţa a fost inaugurată ieri, în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Este vorba despre o clădire cu parter, trei etaje şi terasă, care poate adăposti 265 de autoturisme. În plus, în exteriorul ei au fost amenajate alte 30 de locuri. Imobilul este prevăzut cu lift, dar şi cu grupuri sanitare. La intrare, un afişaj electronic indică numărul de locuri libere la fiecare nivel. În faţa ei s-a amenajat o bandă specială pentru taximetrişti.
Construcţia a costat patru milioane de euro, banii fiind accesaţi de către Primăria Constanţa printr-un program european. Parcarea trebuia să fie gata peste aproximativ o lună, dar constructorul, o firmă din Constanţa, a reuşit finalizarea ei în timp record. Practic. s-a lucrat cu 85 de muncitori, timp de circa 200 de zile. Este drept, ieri mai era de lucru la amenajarea exterioară, dar parcarea era funcţională. Constructorul a declarat că în primele şase luni nu se va impune nicio taxă, urmând ca apoi să se analizeze cuantumul acesteia. A fost contrazis de primarul Radu Mazăre. "Se poate parca gratis. Ultimul nivel este prentru riverani. Cel de dedesubt va fi probabil pentru personalul spitalului. Restul vor fi pentru pacienţi şi cei care vin în vizită la spital", a spus acesta. Primarul a subliniat că parcarea, în majoritatea oraşelor din ţară, "te spoliază", dar că în Constanţa acest lucru nu se va întâmpla, "cel puţin pentru o bună perioadă de timp".
Viceprimarul Decebal Făgădău a precizat că următoarea parcare supraetajată va fi realizată tot din fonduri europene, în staţiunea Mamaia, în apropierea hotelului Albatros, şi va avea şapte etaje. De asemenea, în viitor se are în vederea construirea unor astfel de parcări în mai multe