Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tema copilăriei i-a cucerit pe investitori

Publicat in Curierul, vineri 1 iunie 2012 ·

Licitaţia din 29 mai a Casei Artmark, venind în întâmpinarea Zilei Internaţionale a Copilului, a convins inimile, dar şi buzunarele investitorilor, confirmând popularitatea de care se bucură tema copilăriei, atât în arta românească de patrimoniu, cât şi în cea contemporană. Au fost, astfel, adjudecate 62 de loturi din 75 oferite, reprezentând pictură, grafică, sculptură. Vedeta licitaţiei a fost pictura lui Nicolae Tonitza "Copil în rosé", datată 1924, tranzacţionată la 75.000 de euro de la valoarea estimativă de 60.000 - 120.000 de euro, lucrarea provenind din colecţia Horia Zaharia. Între altele, s-au mai bucurat de aprecierea cumpărătorilor următoarele lucrări: pictura "Borcanul cu smântână (Smaranda) de Camil Ressu, estimată la 10.000-18.000 de euro, imaginea cuceritoare a fetiţei desculţe reuşind să câştige în faţa ofertei de 20.000 de euro; pictura lui Rudolf Schweitzer-Cumpăna, "Cântec de leagăn", ulei pe carton, achiziţionată la 15.000 de euro, valoarea estimată fiind de 10.000 - 18.000 de euro. Nici "Ţărăncuţă cu broboadă albă", un ulei pe lemn semnat de Nicolae Vermont, nu s-a lăsat prea mult aşteptată, lucrarea intrând în altă colecţie pentru 4.250 euro, de la preţul de evaluare de 3.000 - 5.000 de euro, în timp ce "Copiii pictorului", un ulei pe pânză semnat de Octav Băncilă, datat 1914, a fost cumpărat pentru 6.500 de euro de la preţul de estimare de 6.000 - 10.000 de euro. De asemenea, s-au bucurat de apreciere lucrări pe aceeaşi temă semnate de Aurel Jiquidi, Ştefan Dimitrescu sau Constantin Isachie Popescu, licitaţia cu titlul "Cei mai iubiţi dintre pământeni" reuşind să pună în valoare, deopotrivă, operele clasicilor, ale maeştrilor moderni, postmoderni şi contemporani. Între aceştia din urmă, s-au dovedit irezistibile lucrările "Înger de dimineaţă", semnată de Francisc Chiuariu, adjudecată la 3.000 de euro, "Somnoroasa II", cap de fetiţă sculpt

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 3 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 38 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 4 ore
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 6 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°