Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au rupt norii deasupra judeţului Vâlcea. Trafic rutier blocat şi zeci de gospodării, inundate în urma unei ploi torenţiale

Publicat in Antena 3, vineri 1 iunie 2012 ·

În Vâlcea a plouat torenţial aproximativ o oră, vineri după-amiază. Zeci de gospodării, câteva subsoluri de blocuri din Râmnicu Vâlcea şi mai multe străzi au fost inundate în urma unei ploi torenţiale, poliţiştii închizând traficului rutier o arteră importantă din municipiu, din cauza apei revărsate de pe versanţi, care a atins şi un metru, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, a plouat torenţial timp de peste o oră, la Serviciul Unic de Urgenţă înregistrându-se zeci de apeluri de ajutor, iar o conductă de gaz care alimenta patru străzi din cartierul Petrişor a fost fisurată de apele revărsate.

"A fost o rupere de nori şi sunt anumite zone din partea de sud a oraşului afectate de inundaţie, este vorba de cartierele Petrişor, Stroveni şi de artera Calea lui Traian. Astfel, avem trei echipaje în zona Petrişor, pe străzile Zambilelor, Morilor la intersecţia cu strada Inateşti, la gospodării unde a pătruns apa, în unele apa a intrat şi în case. Avem echipaje lângă Grupul Şcolar şi pe Calea lui Traian, la un subsol de bloc inundat. Sunt, de asemenea, echipaje în cartierul Ostroveni, pe strada Emanoil Florescu, dar şi pe alte străzi, iar apelurile pe 112 vin încontinuu. În cartierul Petrişor, apa a fisurat o conductă de gaz metan care alimenta locuinţele de pe patru străzi. Am asigurat locul cu un echipaj, au venit lucrătorii Distrigaz, au oprit alimentarea şi nu mai este niciun pericol. De asemenea, a fost recuperată şi o maşină care a rămas izolată în mijlocul apei, nu au fost probleme, nu există victime", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, căpitan Cătălin Popescu.

Circulaţia rutieră pe Calea lui Traian, arteră importantă de circulaţie a municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost blocată la capete, în centru şi la intrarea în oraş, din cauza apei venite cu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 55 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 16 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 55 minute
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 2 ore
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°