"Pe aripile copilăriei..." Joi, 31 mai și vineri, 1 iunie Liceul Internațional de Informatică a sărbătorit copilăria și elevii care mai sunt copii prin două activități. Catedra de limba și literatura română, reprezentată de doamnele profesoare Alina Mihalache, Mariana Lungu și Cristina Ivan, împreună cu Alexandra Botoșanu, profesor de matematică, au fost gazdele activității literare "Pe aripi de copilărie", ce a avut loc joi, 31 mai. Invitații au fost poeții dobrogeni, reprezentantul Revistei Agora, câțiva membri ai Clubului Umoriștilor din Constanța: Mircea Lungu, Dan Norea, Petru Brumă, Ananie Gagniuc și Președintele Cenaclului "Mihail Sadoveanu", Aurel Lăzăroiu. Elevii au demonstrat încă o dată că poezia, cuvântul, încă mai fac parte din desaga vieții. Copiii s-au lăsat duși de val pe vorbele alese ale lui Mircea Lungu, care printr-o întrebare retorică "Care este instrumentul vrăjitoriei?" s-au transformat în adevărați homo-ludens. Printre liceeni s-au aflat și prichindeii de la Școala Spectrum, care printr-un regal scriitoricesc au smuls aplauze celor mari. Scopul unei astfel de activități a fost acela de a stimula creativitatea elevilor, descoperi noi talente și de a-i învăța pe elevi să trăiască simultan la un moment dat cele trei vârste: copilăria, adolescența și tinerețea. A doua zi însă, a venit rândul și elevilor cei mai mari ai Liceului Internațional să sărbătorească ultimele clipe ale copilăriei prin tradiționalul curs festiv al claselor a XII-a, care nu putea fi susținut decât de ziua copilului. Într-un cadru festiv, elevii și-au amintit toate momentele frumoase din liceu, de la orele de curs, din excursii sau concursuri, picnicuri sau festivități, orele de studiu sau de distracție petrecute împreună până dimineața, micile supărări, dar și marile triumfuri, relația specială pe care au avut-o cu profesorii. De asemenea, fiind puși în fața unor desene real