Franţa este considerată în cercurile lumii sportive drept una dintre ţările care a impulsionat sportul la nivel internaţional. Baronul Pierre de Coubertin a fost restauratorul Jocurilor Olimpice moderne. Jules Rimet a fost cel care în 1928 a reuşit să obţină acordul organizării Cupei Mondiale la fotbal a cărei primă ediţie a fost doi ani mai târziu. Gabriel Hanot a fost cel care a pus pe picioare ”Cupa Campionilor Europeni” a cărui start s-a dat în 1955. Lista continuă cu Henri Delaunay şi fiul acestuia Pierre care a dat undă verde desfăşurării Cupei Europei a selecţionatelor naţionale al cărui trofeu poartă denumirea de ”Cupa Henry Delaunay”.
Primele demersuri
pentru Cupa Europei
Prin anii celei de-a treia decade a secolului XX începuseră discuţiile disputării unui campionat mondial de fotbal, dar erau voci tot mai insistente care solicitau o ”Cupă a Naţiunilor Europene”.
Dacă pentru Cupa Mondială cel care s-a luptat şi a reuşit a fost Jules Rimet, pentru cea europeană milita Henry Delaunay. Cei care la începuturi s-au opus cu înverşunare organizării unei asemenea competiţii erau conducătorii fotbalului german, englez şi elveţian, fapt care a dus la ”înmormântarea” acestui proiect. Declanşarea celei de-a doua conflagraţii mondială a făcut ca glasul tunurilor să fie mai puternică decât larma stadioanelor. În perioada interbelică s-au pus pe şpicioare câteva competiţii inter-cluburi, Cupa Europei Centrale, sau cum mai bine era cunoscută drept ”Mitropa Cup”, cu participarea campioanelor din Italia, Elveţia, Austria, Cehoslovacia, Ungaria şi mai târziu şi România. A mai fost şi Campionatul Balcanic inter-ţări, iar din 1930 prima ediţie a Campionatului Mondial din Uruguay.
Naşterea competiţiei inter-ţări
După instaurarea păcii, în 1945, fiul lui Henry Delaunay, Pierre a scos de la naftalină proiectul acoperit de colbul