A apărut, recent, o carte excelentă care grupează, analizează şi explică incertitudinile şi erorile cele mai frecvente din domeniul lexical: aparţine Adinei Dragomirescu şi lui Alexandru Nicolae şi se intitulează 101 greşeli de lexic şi de semantică. Cuvinte şi sensuri în mişcare (Bucureşti, Humanitas, 2011).

Titlul şi subtitlul cărţii semnalează dubla perspectivă adoptată şi întreţesută cu abilitate de autori: din punctul de vedere al vorbitorului şi uneori şi din acela al „cultivatorului limbii”, norma lingvistică se exprimă relativ simplu, în termenii unei opoziţii între abatere şi corectitudine; în schimb, lingvistul (mai ales specialistul în istoria limbii sau în sociolingvistică) vede, în aceleaşi fapte de limbă, dinamica schimbărilor în uz – realitate inevitabilă a oricărei limbi vii –, precum şi dinamica instituirii de reguli, adică o istorie culturală a normării. Asumându-şi rolul de a atenua tensiunile dintre aceste două perspective, de fapt complementare, autorii cărţii reuşesc să se adreseze unui public larg, căruia îi oferă reperele necesare pentru a judeca buna sau reaua folosire a cuvintelor şi a sensurilor, şi în acelaşi timp comunităţii specialiştilor, lingviştilor interesaţi de dinamica românei actuale. Atitudinea e nuanţată, abaterile sunt atent ierarhizate, în funcţie de explicaţiile istorice, de riscurile de confuzie, de gradul lor de răspândire, de analogia cu alte evoluţii similare din română sau din alte limbi. Obiectivul educaţiei lingvistice e asumat de autori, care îşi propun să-l înveţe pe cititor „să judece (cu dreaptă măsură) fiecare situaţie, să ştie să utilizeze sursele, în special dicţionarele româneşti şi străine, pentru a decide singur dacă se află în faţa unei greşeli mai mult sau mai puţin grave, a unei tendinţe justificabile a limbii sau a unui fapt de normalitate” (p. 13). Norma actuală nu este absolutizată şi p