Caroli Foods, care îşi împarte supremaţia pe piaţa mezelurilor cu CrisTim, se uită după noi achiziţii, pentru creşterea afacerii având în vedere că piaţa este extrem de competitivă, iar preluările sunt singura metodă pentru a avea creşteri semnificative.
"Luăm în considerare şi o achiziţie în Bulgaria, spre exemplu", spune Khaled El Solh, 37 de ani, noul şef al Caroli Foods, care a preluat conducerea businessului în ultimele luni ale lui 2011.
Libanezii de la Caroli au mizat anterior atât pe achiziţii de branduri, cât şi pe preluarea de unităţi de producţie ale rivalilor. În urmă cu nouă ani ei au achiziţionat brandul rival Gourmet, iar trei ani mai târziu au achiziţionat o fabrică de mezeluri din Cluj.
Pe lista de priorităţi a noului număr unu de la Caroli Foods se află şi readucerea companiei pe profit după ce în ultimii doi ani în bilanţuri s-au acumulat pierderi totale de aproape 5 milioane de euro. Caroli Foods Group, care a luat naştere în 2010 din asocierea dintre familia El Solh şi spaniolii de la Campofrio, a încheiat anul trecut cu afaceri de 76 mil. euro, bugetul pe 2012 vizând un plus de 16%.
Citiţi mai multe despre planurile caroli pe www.zfcorporate.ro
Caroli Foods, care îşi împarte supremaţia pe piaţa mezelurilor cu CrisTim, se uită după noi achiziţii, pentru creşterea afacerii având în vedere că piaţa este extrem de competitivă, iar preluările sunt singura metodă pentru a avea creşteri semnificative.
"Luăm în considerare şi o achiziţie în Bulgaria, spre exemplu", spune Khaled El Solh, 37 de ani, noul şef al Caroli Foods, care a preluat conducerea businessului în ultimele luni ale lui 2011.
Libanezii de la Caroli au mizat anterior atât pe achiziţii de branduri, cât şi pe preluarea de unităţi de producţie ale rivalilor. În urmă cu nouă ani ei au achiziţionat brandul rival Gourmet, iar tr