Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAZ ȘOCANT. Bibliotecarul HORROR: „M-am simțit atras de mama și am făcut sex cu ea”

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 1 iunie 2012 ·

Cosmin Man a posedat-o și apoi a bătut-o până a desfigurat-o. Victima era chiar directoarea bibliotecii la care lucra și fiul. Individul avea internări la Psihiatrie și a susținut în fața polițiștilor că a făcut o adevărată pasiune pentru propria sa mamă. OBSEDAT

E un caz nemaiîntâlnit: Cosmin Man are educație bună și declară cu seninătate că s-a îndrăgostit de propria lui mamă

Sursa: Sergiu Rusu

Şocanta afirmaţie a fost dată în faţa procurorilor criminalişti de un tânăr din Rădăuţi, Cosmin Man, în vârstă de 31 de ani, acuzat că şi-a violat mama şi a bătut-o până a desfigurat-o.

Tânărul a fost arestat preventiv în această după-amiază, iar mama sa, în vârstă de 59 de ani, internată la spital.

Victima este directoarea bibliotecii municipale „Tudor Flondor” din municipiul Rădăuţi, iar fiul ei lucra ca bibliotecar la aceeaşi unitate.

„Nu s-a oprit, decât după ce poliţiştii l-au tras de pe maică-sa şi l-au încătuşat”

Terifiantul caz s-a petrecut joi dimineaţă, atunci când mai mulţi vecini au sunat

la poliţie şi au sesizat faptul că din apartamentul familiei Man se aud ţipete.

Un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului, însă la uşă nu a răspuns nimeni.

Întâmplarea a făcut ca în bloc să intre un cuplu, prieteni de-ai familiei Man, care avea o cheie de rezervă la apartamentul acestora. „În prima încăpere, victima era pe jos, plină de sânge, iar fiul ei, peste ea, o viola. Nu s-a oprit, decât după ce poliţiştii l-au tras de pe maică-sa şi l-au încătuşat”, povestea un vecin.

Directoarea de bibliotecă a fost transportată în stare gravă la spital. Faţa femeii era desfigurată, după ce victima fusese lovită de mai multe ori peste faţă cu o veioză.

Cu o noapte înainte a mai încercat o dată să o violeze

Anchetatorii susţin că, după ce şi-a lăsat mama inconştientă, Cosmin Man a dezbrăcat-o şi a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 2 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 46 minute
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum 58 minute
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Un nou bloc politic ce reuneşte partide care vor unirea cu România se pregăteşte să intre în cursa electorală din Republica Moldova

Mediafax acum 26 minute
În acest scop, ar urma să fie constituit un nou bloc electoral – „Unirea Națională” (BUN), scrie NewsMaker, care citează publicația Tribuna. Din această alianță politică ar urma să facă parte, printre altele, Partidul Reîntregirii Naționale „ACASĂ”

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°