Numărul 41 [din 1967] al Gazetei literare îl aduce pentru prima dată pe pagina 1 pe Nichita Stănescu în postura de comentator politic. Poetul semnează un text, paginat sub formă de editorial, în care laudă ultimele directive ale Partidului Comunist Român. Stilul nu este foarte bombastic şi, în ciuda unor expresii înţepenite, pare un text scris totuşi cu o oarecare sinceritate. Evenimentul trebuie să fi fost important, partidul trebuia probabil susţinut în aceste momente de emancipare şi gesturile de independenţă economică faţă de Uniunea Sovietică îşi găseau iată ecoul în texte semnate de cei mai tineri şi prestigioşi dintre scriitori, cei care nu se exersaseră în asemenea texte ocazionale pînă acum. Gestul lui Nichita Stănescu este fără precedent, pentru că nimic din cariera lui de pînă acum nu l-ar fi anticipat. Poeziile sale despre Partid, în rarele totuşi ocazii în care le scria, erau atît de false încît nu convingeau pe nimeni şi făceau mai mult rău din perspectivă partinică. Şi totuşi, acum, la sfîrşitul anului 1967, Nichita Stănescu scrie:

„Directivele oglindesc totodată înaltul spirit de răspundere cu care Partidul Comunist Român abordează problemele esenţiale ale ţării, o expresie a grijii manifestate de Partidul nostru pentru atragerea nemijlocită a maselor oamenilor muncii la elaborarea măsurilor pe care le întreprinde pentru dezvoltarea pe o treaptă nouă economică şi socială a ţării.”

(Luminiţa Marcu,

„Literatură şi ideologie. Gazeta literară, 1954-1968”)

Numărul 41 [din 1967] al Gazetei literare îl aduce pentru prima dată pe pagina 1 pe Nichita Stănescu în postura de comentator politic. Poetul semnează un text, paginat sub formă de editorial, în care laudă ultimele directive ale Partidului Comunist Român. Stilul nu este foarte bombastic şi, în ciuda unor expresii înţepenite, pare un text scris totuşi cu o o