Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploaia care dansează peste Sibiu

Publicat in Adevarul, vineri 1 iunie 2012 ·

„Numai cine nu iubeşte teatrul stă în casă“ a fost deviza celor 2.500 de artişti, care au evoluat timp de zece zile în Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS).

„Ploaia dansează peste noi", zic tinerii actori în Clubul Festivalului, deschis în urmă cu o săptămână, în curtea Teatrului Naţional „Radu Stanca" din Sibiu. Din cauza ploii care nu a pregetat să cadă în primele zile, chefurile şi horele din alte ediţii ale festivalului nu s-au mai încins în club, în miez de noapte, sub aburii inspiraţiei şi ai emoţiei spectacolelor, ai muzicii şi ai vinului roşu. Totuşi, tinerii artişti din toate colţurile lumii se adună aici, în fiecare seară, la un pahar de vorbă, sub umbrelele de la mesele de lemn.

„Numai cine nu iubeşte teatrul motivează că ploaia îl ţine în casă. Şi chiar acest festival a debutat cu «O furtună» a lui Purcărete. Să mai spui că e ceva întâmplător pe lumea asta", râde un tânăr student, care se încălzeşte cu vodcă şi cu mici. „Mie îmi pare rău numai că primul spectacol «Ispita Cioran» a fost anulat, în festival, din cauza vremii", zice colegul lui de pahar. „Da, spectacolul acela de poveste, cu tramvaiul care merge spre Răşinari, în regia lui Gavriil Pinte, e chiar păcat că nu s-a jucat. Ar fi fost frumos ca străinii să vadă o montare care are ca decor împrejurimile Sibiului. Ei, unele spectacole s-au amânat din cauza crizei, altele din cauza ploii...", comentează un alt tânăr, afundându-şi mai tare ochelarii pe nasul deja îngheţat.

Aflat sub semnul sloganului „Crize. Cultura face diferenţa" , festivalul, care a început pe 25 mai şi se termină duminică la Sibiu, a adunat în aceste zile peste 2.500 de artişti veniţi aici din toată lumea.

„Suntem buni, dom-le, ăsta-i adevărul"

Cea mai efervescentă atmosferă din club a fost luni spre marţi noapte, când actorii de la Sibiu au fost fericiţi după a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 12 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 11 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 9 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°