Au aflat că au promovat doar în urmă cu câteva ore, dar cei de la Gaz Metan Mediaş îşi fac deja simţită prezenţa în Liga I. După ce antrenorul Marian Bondrea le-a declarat război celor de la Dinamo, acum vine rândul preşedintelui executiv Gheorghe Frăţică să intre în scenă.
Frăţică a afirmat imediat după ce a aflat decizia de promovare că aşteaptă ca fanii Universităţii Craiova să susţină echipa din Severin la meciurile din Liga I, acum cei de la Universitatea ripostează. Vlad Roşca susţine că oficialul celor de la Gaz Metan a votat pentru dezafilierea Craiovei la Adunarea Generală a FRF.
"Gheorghe Frăţică ar trebui să fie ultimul om care să faca apel la suporterii Universităţii Craiova. De ce? Păi suporterii Craiovei ar trebui să afle că Frăţică pe 14 mai a votat pentru dezafilierea Universităţii. Pe această cale îl rugăm să nu mai pronunţe în viaţa lui numele echipei noastre şi nici prin cap să nu-i mai treacă vreodată să apeleze la suporterii Ştiinţei. Este penibil să fii acum si să faci apel la suporterii Craiovei", a declarat Vlad Roşca pentru ProSport.
Au aflat că au promovat doar în urmă cu câteva ore, dar cei de la Gaz Metan Mediaş îşi fac deja simţită prezenţa în Liga I. După ce antrenorul Marian Bondrea le-a declarat război celor de la Dinamo, acum vine rândul preşedintelui executiv Gheorghe Frăţică să intre în scenă.
Frăţică a afirmat imediat după ce a aflat decizia de promovare că aşteaptă ca fanii Universităţii Craiova să susţină echipa din Severin la meciurile din Liga I, acum cei de la Universitatea ripostează. Vlad Roşca susţine că oficialul celor de la Gaz Metan a votat pentru dezafilierea Craiovei la Adunarea Generală a FRF.
"Gheorghe Frăţică ar trebui să fie ultimul om care să faca apel la suporterii Universităţii Craiova. De ce? Păi suporterii Craiovei ar trebui să afle că Frăţică pe 14 mai a votat pentru dezafilierea