Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnul Bathori şi zidurile grădinii Cetăţii Râşnov au fost redate turiştilor

Publicat in News Brasov, vineri 1 iunie 2012 ·

Cetatea Râşnov nu mai beneficiase de reparaţii capitale de peste o jumătate de secol, timp în care s-a degradat foarte mult. Primăria Râşnov a reuşit să finalizeze, acum, repararea unei părţi din distrugerile provocate de fostul administrator privat al cetăţii, prin aşa-zisele lucrări de restaurare, cu un efort financiar de destul de mare, de peste 1,5 milioane de euro. Asta, după ce în anul 2009 zidul de fortificaţie de pe latura nord-estică, dintre Turnul Bathori şi Turnul de Nord, se surpase în mai multe locuri şi era în pericol să se prăbuşească cu totul.

Lucrările de urgenţă pentru refacerea acestei porţiuni din cetate au fost finalizate în decursul acestei săptămâni, iar astăzi, panglica inaugurală a fost tăiată în prezenţa ministrului Culturii Mircea Diaconu. Acesta a lăsat în sarcina primarului Adrian Veştea şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Aristotel Căncescu această misiune, dând dovadă de modestie şi spunând că: „este meritul celor care au muncit şi s-au preocupat de această lucrare, ca să taie panglica“.

Ministrul a fost vizibil impresionat de ceea ce s-a făcut. „Am mai vizitat cetatea cam de vreo patru ori, însă, ultima dată când am venit cu copiii mei, acum trei ani, erau puse indicatoare cu pericol de prăbuşire şi mai mult erau turnate betoane peste vechile ziduri ceea ce mi s-a părut odios. Acum aspectul s-a schimbat şi lucrările efectuate par a fi în regulă şi au redat farmecul de odinioară“, a precizat Diaconu.

Tarife neschimbate

Din cauza distrugerilor provocate de fostul proprietar, nu a mai putut fi vorba de restaurare, ci de reconstituire a celor două ziduri din grădina cetăţii. Lucrările de urgenţă au inclus şi reconstruirea Turnului Bathori, o parte din cetate necunoscută pentru turişti, care s-a prăbuşit încă din secolul al XVII-lea. După finalizarea acestor lucrări, practic, două treimi din monumentul istoric

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 6 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 21 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 44 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°