Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ARTE VIZUALE. A şasea Noapte Albă a Galeriilor

Publicat in Observator Cultural, vineri 1 iunie 2012 ·

Pe data de 25 mai 2012 a avut loc cea de-a şasea ediţie a Nopţii Albe A Galeriilor. A fost al doilea an consecutiv în care vremea „nu a ţinut cu arta“, dar îndrăznim să afirmăm că cei interesaţi de fenomen, cunoscători sau public activ/pozitiv, nu au fost deturnaţi de ruperea de nori, respectiv de peretele vertical de apă care s-a interpus între ei şi galerii. Numărul acestora a înregistrat o uşoară scădere faţă de ultimii doi ani, ca şi cel al evenimentelor organizate special pentru această noapte magică în care porţile cerurilor şi ale spaţiilor dedicate artelor vizuale se deschid pentru cei care au disponibilitatea de a le trece pragul. Alături de „zilele şi nopţile“ muzeelor şi institutelor culturale, NAG reprezintă un real act de promovare a culturii, atrăgînd anual noi prieteni. Ne bucurăm să constatăm că în Bucureşti există deja o masă critică de oameni interesaţi de fenomenul artistic (ne referim aici strict la artele vizuale) şi trebuie să menţionăm că faptul nu s-a întîmplat de la sine, ci datorită unor oameni care au făcut posibil acest vis al multora dintre noi. Pentru a avea o ţară mai frumoasă şi mai bună nu ajunge să avem răbdare; trebuie să şi construim. Revenind la aspecte fericite, propunem cititorului să ne urmeze în cîteva dintre cele 28 de galerii înscrise în program. Alături de acestea au fost deschise alte cîteva spaţii alternative, unde au fost organizate evenimente paralele. În rîndurile de faţă ne vom opri în (doar) şapte puncte de pe harta NAG, sperînd că prin sfertul „academic“ vom reuşi să redăm pulsul întregului moment. Specificăm că selecţia pe care o propunem nu se doreşte una valorică. Mai mult chiar, îl invităm pe cititor să acceseze şi alte canale media pentru a afla cum s-a reflectat în presă Noaptea anului 2012. Pornim în călătoria noastră de la AnnArt Gallery, unde revedem expoziţia de sculptură a lui Adrian Ilfoveanu, int

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu de amploare la acoperişul unui bloc din Slatina. Peste 20 de persoane evacuate

HotNews acum 30 minute
Acoperişul unui bloc de locuinţe din municipiul Slatina a fost cuprins, duminică, de un incendiu. Aproape 30 de persoane s-au evacuat ori au fost evacuate de către pompieri, transmite ISU Olt, citat de News.ro. Focul care a cuprins acoperişul unui b

Două baloane cu aer cald s-au prăbușit în Turcia. O persoană a decedat și mai multe sunt rănite

Ziua Constanta acum 41 minute
O tragedie s-a produs duminică în centrul Turciei, în apropiere de spectaculoasa vale Ihlara, în provincia Aksaray. Două baloane cu aer cald, folosite pentru turism, s-au prăbușit, provocând moartea unei persoane și rănirea altor 19, potrivit presei

Șeful unui ocol silvic, rănit de un urs care pe care încerca să-l împuște după ce anterior provocase pagube în gospodării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful unui ocol silvic din judeţul Argeş a fost rănit, duminică, de un urs care anterior a provocat pagube în gospodării din localitatea Corbi, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții vi

FOTO Soț și soție, descoperiți în PTF Siret cu peste un milion de dolari ascunși pe corp. Detalii de la Poliția de Frontieră

Ziua Constanta acum o ora
O echipă comună de control, formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, a descoperit o sumă impresionantă de bani - echivalentul a 1.400.000 de dolari - ascunsă pe corpul a două persoan

Incendiu uriaș la groapa de gunoi de lângă orașul Galați. Intervin pompierii

Mediafax acum 2 ore
Flăcările au apărut în noaptea de sâmbătă spre duminică. ISU Galați a anunțat că pompierii gălățeni au fost alertați cu privire la un incendiu izbucnit la groapa de gunoi din Șendreni. Inițial, la fața locului au fost trimise două autospeciale de st

Informații noi despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Medicii anunță că i se administrează oxigen

Adevarul acum 40 minute
Având în vedere situația medicală și complexitatea diagnosticelor, s-a decis menținerea internării fostului președinte Ion Iliescu în secția de terapie intensivă, a anunțat duminică Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, precizând

Ronaldinho, după ce a fost prezent la Sports Festival: Mulţumesc, România, pentru primire şi afecţiune

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul mare fotbalist brazilian Ronaldinho a afirmat, într-o postare în social media, că s-a simţit foarte bine în România şi că evenimentul de la Sports Festival, al cărui protagonist a fost, s-a bu

Tragediile se țin lanț în India. Un elicopter s-a prăbușit în nordul țării!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un accident aviatic s-a produs duminică în India. Un elicopter s-a prăbușit în nordul țării. La bord se aflau șase persoane, relatează știripesurse.ro. Un elicopter care transporta șase persoane s-a prăbușit duminică în statul nordic indian Uttarakh

Un român din Israel a rămas fără casă în urma atacurilor lansate de Iran – „Totu-i praf și pulbere, toată strada noastră”

Ziua Constanta acum 2 ore
Un român stabilit în orașul Rehovot, în centrul Israelului, a rămas fără casă în urma atacurilor cu rachete lansate din Iran. Exploziile au fost devastatoare, iar întreaga locuință a fost redusă la ruine. Mărturia românului, transmisă în exclusivita

Coloană de maşini de peste 3 km la ieşirea din România spre Bulgaria, la Giurgiu - FOTO

News.ro acum 3 ore
Şoferii care trec graniţa spre Bulgaria, pe la punctul de trecere al frontierei Giurgiu-Ruse, aşteaptă în coloană pe o distanţă de aproximativ 3 km, pentru a traversa Podul Prieteniei. Timpul de aşteptare este de câteva zeci de minute, în condiţiile

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/28°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/28°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/25°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

18°/25°
mar.

19°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/25°
mie.

14°/24°
Timisoara
acum

28°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

15°/29°