Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România are două victime în masacrul de la Houla. Fiicele doctorului Masri

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 1 iunie 2012 ·

Fetele aveau 18 respectiv 19 ani și s-au născut în Timișoara, având dublă cetățenie. Doctorul a divorțat de soția româncă și s-a întors în Siria, în urmă cu câțiva ani, după ce profesase în România. Sursa: Reuters

Două timișorence au fost ucise în timpul protestelor de săptămâna trecută din orașul sirian Houla lângă Homms. Cele două, în vârstă de 18, respectiv 19 ani, erau fiicele unui medic de origine siriană, pe nume Abdul Al Hakim Al Masri, și se aflau la rude.

Victimele, Ahmaa și Nisrin Masri aveau dublă cetățenie, fiind născute dintr-o relație pe care doctorul a avut-o în perioada studenției la Timișoara cu o româncă. Surse din comunitatea siriană au declarat pentru EVZ că, după ce doctorul și-a încheiat studiile, s-a reîntors în Siria și a luat și fetele cu el, iar mama lor și-a refăcut viața alături de alt bărbat.

Peste 100 de persoane, dintre care aproape jumătate copii, au murit săptămâna trecută, în timpul unor proteste în Houla reprimate sângeros din ordinal președintelui Bashar al Assad.

Conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO),

Rami Abdel Rahman, victimele au fost executate. „Au fost executaţi prin împuşcare în cap, conform primelor informaţii venite din regiune. Fac apel către observatorii internaţionali să pornească o anchetă pentru a stabili cum au murit aceşti martiri, pentru a găsi ucigaşii şi a-i duce în faţa justiţiei", a declarat Rahman.

În cele 14 luni de la izbucnirea violențelor în Siria, reprimarea acestora a provocat moartea a 13.000 de oameni, între care 1.800 după intrarea teoretică în vigoare a armistiţiului, pe 12 aprilie.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul trimite în Parlament proiectul Legii Austerității

Mediafax acum 24 minute
„Proiectul de lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru stabilizarea finanțelor publice, prin limitarea cheltuielilor permanente, pe de o parte, și, pe de altă parte, prin creșterea veniturilor, astfel încât să se poată susține, din fon

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum o ora
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum o ora
Atenţionare de călătorie în Ungaria, emisă de MAE. Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t) Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în U

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 11 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 38 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident tragic în Lipnița. O feță de 11 ani a murit

Ziua Constanta acum 18 minute
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 46 minute
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum 55 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°