Legea care interzice fumatul în spaţiile publice a intrat în vigoare, de la miezul nopţii, în ţara vecină. Principala temere este legată de faptul că aceasta ar putea afecta turismul. Sursa: Reuters
Parlamentul de la Sofia a adoptat în aprilie o lege care interzice fumatul în spaţiile publice închise. Ulterior, la recomandarea Ministerului Sănătăţii, interdicţia a fost extinsă la locurile de muncă, teatre, hoteluri, restaurante, baruri, mijloace de transport în comun, în apropierea clădirilor administraţiei publice, la locurile de joacă sau în apropierea unităţilor de învăţământ. Aeroporturile vor fi prevăzute cu spaţii închise destinate fumătorilor.
Inspectorii bulgari în domeniul sănătăţii au efectuat primele controale la restaurante, la miezul nopţii, aplicând primele sancţiuni. Recunosc însă că nu dispun de autoritatea necesară pentru a-i pedepsi pe cei care încalcă legea.
Potrivit ultimelor date, aproximativ 39% dintre bulgari sunt fumători, iar 30% dintre femeile fumătoare nu renunţă la acest obicei nici după ce rămân însărcinate. Peste 50% dintre bulgari se declară în favoarea interzicerii fumatului în spaţiile publice închise.
Potrivit unui Eurobarometru, după Grecia, Bulgaria este a doua ţară din Uniunea Europeană, cu cel mai mare număr de fumători.
Irlanda a fot prima ţară din Uniunea Europeană care a interzis total fumatul în locurile publice în 2004.