Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrei concediul perfect? Vezi cum va fi vremea în perioada verii şi ce preţuri au hotelierii

Publicat in Antena 3, duminică 3 iunie 2012 ·

Vom avea o vară capricioasă, cu furtuni şi ploi. Soarele ne va încălzi din plin abia de luna viitoare, când temperaturile vor depăşi 35 de grade. Cel puţin aşa spun meteorologii. Ţinând cont de sfaturile lor, iată ce variante de vacanţă aţi putea lua în calcul, în funcţie de perioada în care aveţi concediu. (BETA)

Nu aveţi încredere totală în soarele din iunie şi încercaţi să nu plecaţi de acasă fără umbrelă. Vom avea temperaturi de până la 35 de grade, dar va ploua în majoritatea regiunilor. Ca să evite vremea schimbătoare, cei care au liber în această perioadă ar putea să meargă în vacanţă în străinătate. Cele mai ieftine variante sunt în Turcia, Grecia şi Bulgaria. Preţurile pornesc de la 170 de euro şi ajung la aproape 500 de euro pentru un sejur de o săptămână la un hotel de patru stele.

În iulie însă, soarele îşi va face de cap.

Cea mai bună perioadă pentru a vă planifica concediul la mare este luna iulie şi începutul lunii august. Nu vor fi precipitaţii, iar temperatura va ajunge în timpul zilei până la 35 de grade, iar noaptea vor fi peste 20 de grade Celsius.

La hotelurile de două şi trei stele, tarifele de vacanţă pornesc de la 300 de lei pentru un sejur de o săptămână, în sudul litoralului. Cei care vor mai mult confort vor plăti aproape 1.300 de lei, la patru stele în Mamaia. Preţurile includ doar micul dejun.

Soarele va străluci peste tot. Dacă unii vor putea rămâne pe malul mării, alţii şi-ar putea dori răcoarea muntelui. Pentru o astfel de vacanţă, bugetul minim ar trebui să pornească de la 400 de lei de persoană, cât costă cazarea o săptămână la pensiunile de două margarete. La hotelurile de trei şi patru stele însă, preţurile ajung la 750 de lei. Aceste tarife includ doar micul dejun.

Dacă prognozele se vor adeveri întocmai, distracţia va dura numai până pe 25 august, când meteorol

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București a fost internat de urgență în noaptea de Revelion. Vladimir Lipaev și-a pierdut cunoștința

Libertatea acum 45 minute
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajuns la spital în noaptea de Revelion. Acesta s-a simțit rău, și-a pierdut cunoștința și o ambulanță SMURD l-a dus la Floreasca.

Rusia a lansat un atac cu drone asupra Kievului în noaptea de Anul Nou

News.ro acum 38 minute
Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev, miercuri dimineaţă, rănind cel puţin trei persoane şi deteriorând clădiri în două districte, au declarat oficialii oraşului, potrivit Reuters. Exploziile s-au auzit la scurt timp după

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum 58 minute
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 40 minute
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

De la 1 ianuarie 2025 Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Ziua Constanta acum 27 minute
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a mai deţinut preşedinţia Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei polone

Video Marcel Ciolacu s-a tatuat în noaptea de Anul Nou. Mesajul care apare pe mâna premierului

Adevarul acum 34 minute
Cu puțin timp înainte de 12 noaptea, premierul Marcel Ciolacu a avut un ultim mesaj pe anul 2024 pentru cetățeni. Șeful Guvernului a transmis un videoclip în care apare tatuat pe mâna sa textul „Nu se mărește TVA-ul”. 

Mesajul Patriarhului pentru 2025: "Să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate, fiecare clipă"

Ziare.com acum 42 minute
Biserica ne îndeamnă să trăim fiecare clipă a vieţii cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi seriozitate, a transmis miercuri, 1 ianuarie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îndemnându-ne să ne rugăm pentru pacea între pop

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum o ora
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

Concertele anului 2025 la Bucureşti

G4Media acum 2 ore
Artişti renumiţi din toate genurile muzicale, din ţară şi din afară, vor urca în 2025 pe scenele bucureştene, oferind publicului momente de neuitat, transmite Agerpres. Matteo Bocelli, Richard Clauyderman, Proconsul, Irina Rimes, Holograf, Mircea Ba

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

Vremea

București
acum

mie.

2°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/9°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

3°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°