Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Temperatura corpului femeilor crește după numai o singură atingere a bărbaților

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 iunie 2012 ·

Un simplu contact tactil între două persoane de sex opus doar la nivelul mâinii sau al feței determină creșterea temperaturii corpului cu un grad.

Psihologii spun că emoțiile au un impact serios asupra fizicului, astfel justificându-se faptul că în situațiile în care suntem stresați, nervoși sau speriați, temperatura corpului crește. Un studiu recent apărut în publicația „Biology Letters" arată că un simplu contact tactil neînsemnat provoacă o reacție emoțională puternică.

Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii din cadrul Laboratorului de Studiu al Percepției de la Universitatea „St. Andrews" din Scoția a realizat un experiment în care a inclus 16 femei cărora le-a fost măsurată temperatura feței cu ajutorul imagisticii termice. Apoi, un grup de femei și de bărbați au continuat să le măsoare temperatura folosind dispozitive din plastic, pentru a determina contactul fizic, în patru puncte diferite ale corpului.

Fața, punct sensibil

În general, în urma contactului fizic cu aceste persoane, temperatura corpului subiectelor a crescut cu 0,1 grade Celsius. Dar efectul a fost în mod clar mai puternic atunci când bărbații atingeau o parte „mai personală" a corpului femeilor, cum ar fi fața sau pieptul, mai degrabă decât o parte mai puţin „personală", cum sunt mâna sau braţul. „Temperatura corpului femeilor a crescut cel mai mult în momentul în care se crea un contact fizic simplu cu un bărbat. În unele cazuri s-a înregistrat chiar o creștere cu aproximativ un grad", a spus Amanda Hahn, autoarea studiului.

Descoperirea legăturii dintre modificările de temperatură și nivelul de stres sau alți factori emoționali îi ajută pe cercetătorii să studieze procesul de excitare în mod neinvaziv și să dezvolte detectoare de minciuni performante, a adăugat Amanda Hahn.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 6 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 7 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 9 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 11 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 11 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Alegeri parlamentare în Franţa: 250.000 de manifestanţi au protestat împotriva extremei drepte în Franţa

G4Media acum 8 ore
Cel puţin 250.000 de persoane au mărşăluit sâmbătă în Franţa, în semn de protest împotriva extremei drepte, aflată în poziţie de forţă în perspectiva alegerilor legislative anticipate convocate de preşedintele Emmanuel Macron, în timp ce noua coaliţ

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 7 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

G4Media acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că nu va fi permisă participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie. „Decizia părţii române se b

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 12 ore
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

16°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°