Cei care nu au primit nici un răspuns după ce au trimis deja câteva zeci de CV-uri la diverse companii nu au motive reale de îngrijorare, cu simpla condiţie să fie foarte bine pregătiţi în domeniul în care doresc să se angajeze şi să aibă... foarte multă răbdare!
Un foarte bun exemplu este Mirela Meiţă, în prezent General Manager al unei prestigioase firme de PR din Marea Britanie, pentru care a deschis o filială de succes în România.
Mirela şi-a început cariera ca biolog şi profesor de biologie, a înaintat în diplomaţie, apoi s-a hotărât să cucerească piaţa din Marea Britanie, ca expert în comunicare.
"Am ajuns la Londra, la prestigioasa Academie Diplomatică, având dorinţa de a mă specializa în domeniul în care lucram atunci, relaţii externe. Din avântul iniţial nu a mai rămas mare lucru după câteva luni, iar asta nu pentru că nivelul cursurilor la care asistam nu era bun, dimpotrivă era excelent, dar descoperisem o piaţă a muncii care părea extrem de ofertantă şi în care independenţa, creativitatea şi antreprenoriatul erau apreciate şi răsplatite.
Prin urmare, am identificat domeniul de public affairs, lobby ca fiind cel în care aş vrea să lucrez şi am apreciat că având un doctorat, un MBA, un master şi o specializare în curs la Londra va fi doar o problemă de câteva săptămâni până voi primi o ofertă foarte bună de la o firmă de public affairs", spune Mirela. Însă aşteptarea a fost mult mai lungă, iar începutul a fost mult mai greu decât îşi imagina candidata de atunci. "Am căutat contactele câtorva agenţii de pubic affairs şi public relations, şi în următoarele zile am trimis aproximativ 20 de CV-uri şi am aşteptat telefonul să sune. Nu a sunat, mult timp. Mi-am continuat cursurile pe care le începusem şi, într-o pauză, i-am povestit unui coleg, diplomat britanic, ce problemă am. A început să râdă când i-am spus că am trimis 20 de CV-uri