Sute de mii de români din toată ţara se vor bucura, până luni seara, de un weekend prelungit, prilejuit de sărbătoarea Rusaliilor. Printr-o decizie a Parlamentului, zilele de Rusalii, care se sărbătoresc mâine şi poimâine, au fost declarate nelucrătoare. Prin urmare, nici o instituţie de stat nu va avea luni program cu publicul, iar elevii nu vor merge la şcoală. Marile magazine, în schimb, vor fi deschise după orarul obişnuit. Sute de mii de români din toată ţara se vor bucura, până luni seara, de un weekend prelungit, prilejuit de sărbătoarea Rusaliilor. Printr-o decizie a Parlamentului, zilele de Rusalii, care se sărbătoresc mâine şi poimâine, au fost declarate nelucrătoare. Prin urmare, nici o instituţie de stat nu va avea luni program cu publicul, iar elevii nu vor merge la şcoală. Marile magazine, în schimb, vor fi deschise după orarul obişnuit.
În zilele de 02, 03 şi 04 iunie 2012: trenurile IR 1594 şi IR 1595 Craiova - Bucureşti Nord şi retur
În zilele de 03 şi 04 iunie 2012:
La data de 04 iunie 2012:
De asemenea, vor fi anulate şi trenuri Regio de navetă, ce vor fi anunţate la nivel local în staţiile de plecare/sosire.
Înainte de efectuarea călătoriei e bine să solicitaţi informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile şi agenţiile CFR, la numărul de telefon 021/9521.
A doua zi de Rusalii - luni, 4 iunie 2012, agenţiile de voiaj CFR vor fi închise.