Etapa a 30-a din Liga a II-a, seria a 2-a, programată sâmbătă, de la ora 11.00, se anunţă extrem de frumoasă, echipele oltene intenţionând să închidă „conturile“ cu victorii. Dacă Gaz Metan Severin are o misiune uşoară pe stadionul „Municipal“ contra celor de la Juventus Bucureşti, putând sărbători promovarea, pentru grupările CSM Vâlcea şi FC Olt Slatina misiunile nu sunt deloc uşoare.
CSM Vâlcea şi-a propus să plece neînvinsă de pe Bega, chiar dacă Timişoara nu concepe să-şi ia la revedere de la suporteri cu un rezultat nefast, deşi jucătorii bănăţeni au destule motive să fie îngrijoraţi. Tehnicianul grupării din Zăvoi, timişoreanul Alin Artimon, a afirmat că pentru el gruparea alb-violet ocupă un loc special în inima sa, dar că speră ca vâlcenii să obţină măcar un punct. „Sunt timişorean şi sunt mândru de asta, însă mi-aş fi dorit ca meciul să fie pe alte coordonate, Poli să fie deja promovată şi să sărbătorească în faţa unui stadion plin, iar noi să fim nişte parteneri demni de întrecere. Aşa, însă, campionatul se termină şi grijile apasă pe ambele echipe. Sper ca ambele formaţii să ofere un spectacol plăcut, asta este tot ce mai au de oferit în ultima etapă“, a spus Artimon, conform liga2.ro.
Slătinenii, relaxaţi
Scăpată de grijile retrogradării, FC Olt Slatina şi-a propus să contabilizeze cât mai multe puncte până la final, astfel că meciul de sâmbătă, de la Piatra Olt, contra orădenilor de la FC Bihor, este privit ca o şansă bună de a-şi demonstra valoarea. „Sper ca jucătorii care intră în teren să aibă altă atitudine. Îi voi folosi pe cei care îi văd că sunt motivaţi, la antrenamente unii se prezintă bine, alţii mai puţin. Este posibil ca fotbaliştii care au jucat mai puţin să aibă un plus de dăruire. Când eşti jucător profesionist trebuie să abordezi fiecare meci la intensitate maximă, dacă nu, nu ai ce căuta la această echipă