Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajunge! Revolta angajaţilor terorizaţi la serviciu

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 2 iunie 2012 ·

Hărţuirea psihică la serviciu nu e un fenomen recunoscut în România. Sunt patroni sau şefi care îşi umilesc în mod sistematic angajaţii pentru a scăpa de ei. Acum există ac de cojocul lor.

Timişorenii hărţuiţi pshilogic la locul de muncă au unde se plânge. În oraşul de pe Bega a fost deschis un centru de constiliere anti–mobbing (termen folosit pentru a descrie hărţuirea la slujbă).

Şefi care te intimidează şi te discreditează

Un comportament negativ din partea cologilor sau superiorilor de la serviciu înseamnă de fapt hărţuire psihologică. Intimidare, umilire, discreditare şi izolare, acestea sunt fazele prin care trece o persoană hărţuită psihologic la locul de muncă.

Scopul: îndepărtarea acesteia din schema respectivă, iar pentru hărţuitori, niciun mijloc nu este inacceptabil. "Hărţuitorul acţionează prin acţiuni de discreditare şi umilire, iar persoana intrată în colimator se simte dată la o parte, devine nesigură pe ea, pe jobul ei, are gânduri negre, consideră că munca ei nu este apreciată, cu toate că îşi face treaba, iar toate acestea îi afectează întreaga viaţă", explică Ana Roşu, asistentul social de la Centrul Anti mobbing din Timişoara.

Şase luni a fost luată peste picior

Oana (nume fictiv, din raţiuni de protecţie a victimei) are în jur de 30 de ani şi a stat un an acasă, după ce a născut. La reîntoarcearea la serviciu, unde ocupa de 10 ani un post de conducere – manager logistic zonal, nu i-a fost bine.

"Deşi îmi făceam treaba ca înainte, corect şi complet, nimic nu mai era bine. Eram luată peste picior de superiorul meu, mereu discreditată, ori de câte ori ridicam o problemă mi se spunea că sunt plângăcioasă. Parte din sarcinile mele, conform fişei postului, au început să fie delegate cuiva care îmi era inferior în ierarhie. Per total mi se inducea ideea că nu îmi fac treaba. De aici am ajuns să nu mai am linişte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 11 minute
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Ilie Bolojan: Problema pensiilor speciale va fi abordată în pachetul legislativ următor

Mediafax acum o ora
„Cel mai târziu în pachetul doi sau trei. Vom ataca și problema pensiilor speciale, pentru că nu doar că este un jalon, deci o obligație în raport cu Comisia Europeană și cu finanțările pe care le primim și este pur și simplu o necesitate socială”,

Ministrul Mediului, despre dezastrul de la Salina Praid: Şeful de la Apale Române ar putea fi schimbat săptămâna viitoare / Sunt o grămadă de instituţii care, din păcate, au aşteptat să se întâmple un dezastru

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, vineri seară, că au fost emise note de constatare ale Corpului de control al premierului cu privire la situaţia de la Salina Praid, iar şeful de la Apel

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 2 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 12 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 4 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum o ora
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

34°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

32°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

31°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

37°
vin.

17°/37°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°