Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO-FOTO Jandarmul ucis la Sibiu, înmormantat cu onoruri militare

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 iunie 2012 ·

Marius Paliuc, jandarmul ucis miercuri dimineața cu cinci lovituri de cuțit în timp ce păzea Consulatul German din Sibiu, a fost înmormântat sâmbătă cu onoruri militare.

O mare de flori, lacrimi, rude, prieteni și colegi care încă nu și-au revenit din șoc. Aproximativ 200 de persoane l-au condus astăzi pe ultimul drum pe Marius Andrei Paliuc, jandarmul ucis miercuri dimineața în timp ce se afla în post, în fața Consulatului German din Sibiu.

După slujba ținută în catedrala de pe bulevardul Mihai Viteazul, cortegiul funerar a pornit pe jos, pe Calea Dumbrăvii, până la cimitirul municipal.

Pe mașina care i-a transportat sicriul, jandarmul a fost vegheat de patru camarazi, iar la cimitir s-au tras trei focuri de armă.

Un moment extrem de emoționant a fost acela în care, la mormântul jandarmului, colegii acestuia au cântat ”Deșteaptă-te, române”.

”Îmi pare rău și nu doresc nimănui, din niciun colț al lumii, să sufere și să treacă printr-o astfel de tragedie. Pentru noi efectiv a fost un șoc total. Era vesel, era un tip deosebit, cred că justiția va face dreptate”, a spus Mihai Marta, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Marius.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

Marius Pavliuc a fost găsit fără viață de un trecător marți dimineața, în fața Consulatului German de la Sibiu, iar acesta a alertat autoritățile. CITIȚI AICI MAI MULTE DESPRE CAZ, GALERIE FOTO DE LA LOCUL CRIMEI

Principala ipoteză luată în calcul în cazul jandarmului ucis la Sibiu este că acesta ar fi fost victima unei răzbunări. CITIȚI MAI MULTE AICI

Vecinii bărbatului, sub ochii cărora a crescut, sunt șocați și nu-și explică ce s-a întâmplat. CITIȚI MAI MULTE AICI

După incident, miercuri, la Sibiu a venit general maiorul Ion Gavrilă, șeful Jandarmeriei Române, care a declarat că este normal ca janadrmul ucis să fi păzi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Ilie Bolojan este noul preşedinte al PNL

BusinessMagazin acum 13 ore
Ilie Bolojan este în mod oficial noul preşedinte al PNL. El a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte în cadrul Congresului PNL de sâmbătă. Cei 1.200 de delegaţi i-au ales şi pe ceilalţi membri ai echipei de conducere a partidului.

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°