În 1990, în urma votului universal, comuniștii polonezi au obținut la alegeri 0,3%, iar președinte a fost ales Lech Walesa, un luptător contra regimului comunist . În același an, comuniștii români, regrupați în FSN și în partidele satelite, au obținut la alegeri 85%, scor pe care l-a făcut și Iliescu, fost șef al propagandei PCR, la prezidențiale. În Polonia, votul universal din 1990 a dus la înlocuirea completă a elitei politice, în timp ce la noi schimbarea s-a rezumat la scoaterea din joc a Ceaușeștilor și a cîtorva apropiați ai acestora, concomitent cu intrarea în caltaboșiada politică a unora ca Ioan Avram Mureșan și Decebal Traian Remeș, de exemplu. Astăzi, Polonia e, poate, țara europeană care a făcut față cel mai bine crizei, în timp ce noi sîntem doar o frunză în bătaia vîntului, o țară fără o economie reală, o țară care a trăit din vînzarea resurselor și din credite, o țară care își mai păstrează stabilitatea macroeconomică doar cu prețul unei tot mai crunte mizerii microeconomice.
Unii au crezut că din cauza votului pe liste nu se putea forma o elită politică românească. Struțo-cămila votului așa-zis uninominal de la ultimele parlamentare a dat însă o clasă politică și mai slabă decît cea ieșită din liste: dacă nu mă înșel, cam 4-5% dintre parlamentarii actuali sînt deja condamnați penal sau se află în curs de condamnare, asta în condițiile în care avem o justiție extrem de blîndă cu politicienii.
Acum se tot discută dacă uninominalul pur să fie într-un tur sau în două tururi… Indiferent cum va fi, pariul meu e că viitorul parlament va fi sub nivelul celui actual și peste nivelul celui care îi va urma. Votul universal, indiferent în ce formă a sa, nu poate duce decît la o degradare tot mai accentuată a vieții politice și, consecutiv, a vieții, în general. Însă, la noi, votul universal e o chestiune tabu, nu poate fi pus în discuție…
În
