Acesta a spus că nu a găsit bani în ministerul pe care îl conduce, astfel că drumurile de pe Valea Milcovului şi Valea Rîmnicului nu vor vedea nici un fel de lucrări până anul viitor.
Liberalul Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor, s-a aflat ieri în Vrancea, atât în vizită de lucru, cât şi la întâlniri electorale.
Însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan şi de deputatul Nini Săpunaru, acesta a fost prezent în mai multe locuri din judeţ pentru a vedea starea drumurilor.
Ministrul s-a oprit pentru câteva minute şi la ruptura de drum de la Andreiaşu, unde nu le-a dat mari speranţe celor aproximativ o sută de oameni aduşi de primar să le facă galerie oaspeţilor.
„Finanţare pentru DN2 M Focşani -Andreiaşu nu avem. Avem puţini bani. Aici se va repara ruptura, apoi pentru drum trebuie să găsim soluţii în exerciţiul bugetar următor", a spus Ovidiu Silaghi.
Cât priveşte DN2D Focşani-Tg. Secuiesc, ministrul Transporturilor a precizat că în nici un caz drumul nu va fi finalizat anul acesta.
„Vom face act adiţional cu constructorul, adică să lucreze cu bani de la el, iar noi să-l plătim mai târziu", a mai spus Silaghi.
Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!