În ziua de 1 iunie, poliţiştii din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii au fost în mijlocul elevilor din clasa a V-a, de la Colegiul Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci", din municipiu.
Având în vedere că se apropie vacanţa de vară, când majoritatea copiilor îşi vor petrece timpul în aer liber, în parcuri sau prin diverse alte locuri, copiii au fost sfătuiţi să evite plimbările şi joaca în zone izolate sau puţin populate. Elevii au aflat ce presupun infracţiunile de furt şi tâlhărie şi care sunt consecinţele unor astfel de fapte, poliţiştii explicându-le care sunt modurile în care acţionează persoanele rău intenţionate care aleg ca victime copiii. Evitarea afişării bijuteriilor din metale preţioase, a telefoanelor mobile sau a unor sume de bani pot constitui puncte de plecare în modelarea unor comportamente responsabile din partea copiilor. Naivitatea şi inocenţa lor pot fi cu uşurinţă speculate de infractori, motiv pentru care elevii au învăţat să fie atenţi atât la zonele prin care circulă, cât şi la persoanele cu care intră în contact şi să nu ezite niciun moment în a cere ajutorul trecătorilor, a persoanelor aflate în apropiere sau sunând la 112, dacă se simt în pericol.
Ca informaţiile preventive să fie bine reţinute, înţelese exact şi interiorizate de către elevi, astfel încât, la nevoie, să devină utile, poliţiştii au analizat împreună cu aceştia situaţii ipotetice în care ar putea fi victime ale infractorilor: care sunt circumstanţele favorizante şi ce ar putea atrage atenţia persoanelor rău intenţionate; cum ar trebui să se comporte ca să evite pe cât posibil situaţia de victimizare; cum să reacţioneze în momentul critic şi ce să facă imediat după un astfel de eveniment nedorit.
Subiectele discutate cu copiii pe tema prevenirii delincvenţei juvenile au atins aspecte diverse, cum ar fi: prevenirea conduitelor violente,