Claudiu Niculescu, antrenorul care continuă la “U” Cluj deși mai are doar trei fotbaliști în lot. Nu e gestul unui îndrăgostit aiurit, ci al unui bărbat matur care simte că în dragoste (bani, acum, la Cluj!?) să rămîi e mai mult decît să declari.

Și-ar fi găsit echipă destul de repede. S-a descurcat la “U” pe vremuri destul de tulburi, are “nume” și faima unui tip liniștit. Ce l-a făcut pe Claudiu Niculescu să rămână la Cluj, cu doar trei jucători în vestiar? Ca un conducător de legiune cutremurată după asaltul financiar, tipul de asalt la care se găsește greu scut în fotbalul vremii noastre. În pîntecul unei cetăți cu blazon și cu foarte mulți oameni credincioși, dar dincolo de dealuri. Răspunsul stă poate și în fluierăturile de pe Ion Oblemenco, pe care “câinele” divinizat le încasa oltenește, spumos și cu capul în pămînt.

“Vom ține steagul sus, vom crește jucători tineri”, spune Claudiu Niculescu acum cînd e dispus chiar să intre pe teren, la nevoie. Nu poate fi vorba de tiparul strîmt al bancnotelor. Nu e nici complezența iubirii de club: la Dinamo e Bonetti, la Craiova nu mai e nimeni. Ceva s-a întîmplat. O maturizare aspră, un trasor din lovitură liberă care nu s-a dus direct în vinclu, ci a zguduit bara de sus și l-a făcut antrenor.

Ca fotbalist, galeriile te îmbrățișează din mers. Claudiu a simțit asta la Craiova. Cînd pleci, “fiu risipitor” sau fotbalist adevărat, devii detestatul de serviciu. La Dinamo, adulat iarăși. Pentru prima oară Claudiu încearcă să scrie invers povestea de dragoste cu suporterii, acum cei de la “U”: profită admirabil de o conjunctură nenorocită și alege să RĂMÎNĂ pentru șansa unei iubiri, greu de crescut dar istorice dacă se va descurca.

Copos organizează un X-factor cu tehnicieni la Rapid unde proba decisivă e “cine cere cel mai puțin”. Mircea Rednic trece de la Astra la Petrolul, dar asta după ce nu i-au ie