Celebrul bucătar care încearcă să menţină vie tradiţia bucătăriei bănăţene a realizat un vis mai vechi: o tigaie de 1,2 metri în diametru. Uica Mihai a şi testat-o la Cluj, la Festivalul Internaţional de gătit în aer liber, potrivit redesteptarea.ro.
Uica Mihai are un nou motiv de mândrie. De curând a devenit posesorul unei tigăi uriaşe cu care a reuşit să impresioneze deja gurmanzii prezenţi la Festivalul de gătit în aer liber desfăşurat săptămâna trecută la Cluj, scrie redesteptarea.ro.
Uica este mândru de tigaia lui şi spune că poate găti în ea pentru cel puţin 200 de flămânzi. Bucătarul mai povesteşte că şi-a dorit demult o asemenea tigaie şi că a reuşit cu greu să o făurească. "După lupte, chinuri şi emoţii, am reuşită să termin tigaia uriaşă. Are 1,2 metri diametru, înălţimea de 15 centimetri şi capacitatea de 130 de litri. Intră în ea un porc hăcuit şi mai ceva pe deasupra. Tânjeam din 2002 după ea, pentru că am lucrat în Spania cu o tigaie mult mai mare, de 2,50 de metri. Visul meu de a avea o asemenea tigaie aproape a devenit un coşmar pentru că am procurat foarte greu inoxul alimentar în suprafaţă atât de mare", a declarat Uica Mihai, pentru redesteptarea.ro
Chiar dacă a inaugurat-o la Cluj, Uica spune că marele test pentru tigaia uriaşă va fi la ruga de la Lugoj, unde o va umple cu carne de berbecuţ.