Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alin Popescu tace şi… le face

Publicat in Curierul de Valcea, luni 4 iunie 2012 ·

Alin Popescu, din Popești, vine pentru a doua oară în fața concetățenilor săi cu propu­nerea de a-l alege primar, adică cel care să le reprezinte interesele încă patru ani, de acum încolo. Dar și-a făcut el treaba până acum în cei patru ani deja scurși, a rezolvat el probleme arzătoare ale comunei sau a pierdut timpul degeaba? Concluzia o s-o tragem împreună, dar mai întâi să-i dăm cuvântul. Haideți domnule primar, că lumea ne așteaptă…

O să încep discuția cu dumnea­voastră cu un subiect sensibil în toate localitățile. Cum stați la capitolul infrastructură rutieră? Trebuie să precizez din capul locului că, deși am fost singurul primar care a câștigat funcția de primar can­di­dând din partea PNȚCD, m-am bucurat de sprijinul Consiliului Județean și im­plicit al președintelui Ion Cîlea. Așa se face că o parte din lucrările despre care o să vorbesc mai jos au fost finanţate cu sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea, dar și din bugetul comunei Popeşti În ceea ce privește asfaltarea dru­mu­rilor o să încep cu asfaltare drumului Valea Popii din satul Meieni pe 1 km; mo­dernizare şi asfaltare Drumul Târgu­lui din satul Urşi – 1 km; asfaltare drum comunal DC 105 Meieni-Firijba – 1km; asfaltarea din faţa Primăriei Popeşti; asfaltare în târgul săptămânal; lucrări de îmbrăcare a drumului La Militaru, satul Popeşti - 360 metri;asfaltare drum La Cazacu, satul Urşi - 390 m; moder­ni­zare şi asfaltare drum Curtea - 1.2 km; întocmire documentaţie (studiu de fezabilitate, proiect tehnic) pentru reali­za­re sens giratoriu din intersecţia Co­toş­manu “Amenajare cu sens giratoriu a intersecţiei dintre DN 65C si DJ 677 F pe raza comunei Popeşti, judeţul Vâl­cea”; organizare licitaţie şi încheiere con­tract cu REGIA JUDEŢEANĂ DRU­MURI ŞI PODURI VÂLCEA în valo­are de 2.576.140 lei pentru drumurile: “La Nenea Ion Roşu –Tabacu”, “Valea Caselor”, “La Mihăilă”, “La Şerban”, “Valea Urzicii

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion care zbura pe ruta Sibiu – Munchen a aterizat de urgenţă la Timişoara

Libertatea acum o ora
Un avion pe ruta Sibiu-Munchen a aterizat de urgență la Timișoara, marți, 7 ianuarie, din cauza unei uși de acces la conectorul pentru căști care a rămas deschisă sau s-a deschis în timpul zborului, a relatat site-ului de aviație BoardingPass.

România va vinde gaz Germaniei, din exploatările Neptun Deep. Compania OMV a încheiat un acord

Ziua Constanta acum o ora
România devine un exportator important de gaze naturale, semnând un acord cu Germania Acordul este încheiat pentru o perioadă de cinci ani şi prevede furnizarea de 15 terawaţi/oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep România va vinde gaz cătr

„Toţi îşi pot permite”. Donald Trump cere membrilor NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump a făcut apel la membrii NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare de la 2% la 5%. Preşedintele ales al SUA a criticat de mai multe ori ţările membre NATO că nu îşi plătesc partea.

Angel Tîlvar: Execuţia bugetară pe anul trecut se va apropa de sută la sută / Am avut alocare de 2,28- 2,29 la sută din PIB şi avem cheltuieli de 2,26%

News.ro acum 34 minute
Ministrul Apărării, Angel Tîlvar, a decarat, marţi seară, că este mulţumit de execuţia bugetară pentru anul trecut care se apropie de sută la sută. Potrivit ministrului, MApN a avut o alocare de 2,28 la sută din PIB şi a cheltuit 2,26 la sută. ”Exec

UPDATE - Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav şi a murit la spital

News.ro acum 2 ore
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital unde a decedat.

Daniel Funeriu: Vreau ca toţi băieţii români, între 18 şi 20 de ani, anual, să facă două luni de pregătire militară / Obligatoriu pentru băieţi, opţional pentru fete

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu anunţă că se angajează public ca, dacă va fi ales preşedinte, domeniul apărării să primească 3,5% din PIB, iar o parte din buget să fie alocată pentru echipamente militare de top fabricate în România. El s

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 6 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Trump spune că va schimba numele Golfului Mexic în „Golful Americii”

HotNews acum 3 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat marți că, după ce va reveni la Casa Albă, va schimba numele Golfului Mexic, situat pe coasta de sud a Statelor Unite, în „Golful Americii”, relatează AFP. „Vom schimba numele Golfului Mexic în Golful

Elena Lasconi va candida la alegerile prezidențiale. „Nu pot să fac un pas înapoi. Am fost în turul doi”

Adevarul acum o ora
Elena Lasconi, președinta USR și fostă candidată la alegerile prezidențiale din 2024, confirmă că va participa și la scrutinul din 2025. 

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
vin.

4°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

6°/13°
vin.

2°/10°
Timisoara
acum

12°
mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

4°/11°