Sesiunea specială de BAC poate crea o nouă specie de “revoluţionar”: sportivul de liceu

“Domnii de la minister puteau să se gîndească şi la noi, că noi facem performanţă pentru ţara aceasta şi ei ne cer să facem şcoală”. Vorbeşte cu of unul dintre olimpicii sportivi, campion la kaiac-canoe. Aşadar, “domnii de la minister” ce vor ei cu această sesiune specială de BAC?

E clar că aşteptările elevilor sportivi au fost altele. “În străinătate, antrenorii îi ajută pe sportivi, vorbesc cu cei care sînt puşi la nivel înalt ca să-i ajute în aşa fel ca să poată să ia examenele care sînt!”. Dezarmant acest comentariu al kaiacistului de 18 ani, citat de “Ziarul de Bacău”.

“Gimnastele stau 7 ore pe zi în sala de antrenament!”, atrăgea atenţia Octavian Bellu. Două dintre sportivele lotului olimpic de gimnastică au picat BAC-ul special. Asta nu demonstrează nimic, nici despre ele, nici despre dificultatea subiectelor. Vor da examenele altă dată.

În societăţile aşezate, dilema “sport sau şcoală” nu există. Noi încă atîrnăm de un mit fals al sportivului pe care nu-l duce capul, dar îl duc picioarele, prin urmare trebuie ţinut în palme, pentru că reprezintă “ţara aceasta”. Sigur, în cazuri cum este cel al fetelor de la Deva, se pot face excepţii de la regulă, este chiar indicat să se facă. Dar tendinţa la noi este ca excepţiile să înlocuiască regula cu totul, iar sportivii să devină o nouă specie de asistaţi social, începînd cu BAC-ul şi terminînd cu inventarea unor posturi special pentru ei. O legitimaţie la un club sportiv va ajunge un fel de certificat de fals “revoluţionar”: privilegii clare, obligaţii vagi.

De fapt, sportul de performanţă reprezintă o alegere individuală. Iar “olimpicii” sportivi trebuie să-şi asume condiţia de performeri pînă la capăt, cu tot cu neplăcerile ei. Nu toţi dintre sportivii de performanţă vor ajunge rentieri ai statului