Candidatul UDMR la Primăria Târgu-Mureş, senatorul Frunda Gyorgy, s-a întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute cu locuitori ai cartierului Aleea Carpaţi. “Problemele ridicate sunt, în mare măsură, similare cu cele pe care le-am întâlnit în toate zonele Târgu-Mureşului. Unul dintre oamenii cu care m-am întâlnit a remarcat că, deşi promisiunile din 2008 ale actualului primar vizau, la capitoul reabilitării infrastructurii din oraş, toate străzile din cartiere, s-au făcut doar lucrări de suprafaţă, cu accent pe drumurile principale şi cu lucrări executate în grabă, pentru a fi inaugurate în perioadele de precampanie şi de campanie electorală. Alţi cetăţeni au semnalat, în aceeaşi idee, situaţia parcurilor din Târgu-Mureş, un oraş în care au fost complet ignorate zonele de relaxare dintre blocuri, în favoarea marilor parcuri de cartiere, mult mai ofertante din punct de vedere electoral, pentru actuala administraţie a oraşului”, a afirmat Gyorgy Frunda. (S.T.) Candidatul UDMR la Primăria Târgu-Mureş, senatorul Frunda Gyorgy, s-a întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute cu locuitori ai cartierului Aleea Carpaţi. “Problemele ridicate sunt, în mare măsură, similare cu cele pe care le-am întâlnit în toate zonele Târgu-Mureşului. Unul dintre oamenii cu care m-am întâlnit a remarcat că, deşi promisiunile din 2008 ale actualului primar vizau, la capitoul reabilitării infrastructurii din oraş, toate străzile din cartiere, s-au făcut doar lucrări de suprafaţă, cu accent pe drumurile principale şi cu lucrări executate în grabă, pentru a fi inaugurate în perioadele de precampanie şi de campanie electorală. Alţi cetăţeni au semnalat, în aceeaşi idee, situaţia parcurilor din Târgu-Mureş, un oraş în care au fost complet ignorate zonele de relaxare dintre blocuri, în favoarea marilor parcuri de cartiere, mult mai ofertante din punct de vedere electoral, pentru actuala administraţie a or